ActualitateFlash

Deşi are toate avizele şi autorizaţiile în regulă. Firma DD Chim, amendată din cauza jocurilor politice

Sorina Popa

MESAGERUL HUNEDOREAN îşi respectă cititorii şi nu numai. Din acest motiv, am decis să publicăm această anchetă referitoare la modul în care funcţionari plătiţi de noi, contribuabilii, fac legea. În condiţiile în care, patronii lucrează corect şi cinstit, tot ei sunt puşi la plată din cauza intereselor politice.

Dacă aşa vrea partidul…
Se ştie, nu este o noutate inventată de PNL, când vrei să schimbi un director, te legi de orice prostie pe care o fac angajaţii instituţiei conduse de acesta. Asta se întâmplă în aceste zile la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara. PNL vrea să o schimbe pe directoarea Adina Pera Ştefănie şi să-l pună în locul ei – potrivit mai multor surse din PNL – pe Cosmin Ilioni, de la Inspecţia Sanitară din cadrul DSP. Până aici nimic anormal. Dacă aşa vrea partidul, aşa să fie! Numai că inspectorul Ilioni este cel care deunăzi a mers să verifice firma DD Chim, după scandalul cu dezinsecţia de la Liceul German din Arad, procedând cu totul şi cu totul în afara legii.

“A primit ordin de la minister să mă amendeze”
Potrivit lui Csaba Vereş, administratorul DD Chim Deva, Cosmin Ilioni s-a prezentat la sediul firmei, spunându-i acestuia că are ordin de la Bucureşti să-l amendeze. Adică să dea amendă firmei, în urma scandalului de la Arad, unde, de fapt, nu s-a întâmplat mai nimic.
”După cazul de la Timişoara, de anul trecut, în noiembrie a venit în control o echipă mixtă de la DSV şi, DSP, mai exact de la Inspecţia Sanitară din cadrul DSP, şi a verificat societatea. Totul a ieşit foarte bine, a fost totul OK. Tot acest domn Ilioni a venit şi atunci. Iar acum mi-a spus inspectorul că trebuie să mă amendeze, că aşa a primit ordin de la cei din Ministerul Sănătăţii. Voi contesta amenda, evident. Am lucrat la toate şcolile din judeţul Alba cu acest dezinfectant şi totul e perfect. Am toate avizele şi toate documentele necesare în regulă. Lucrăm profesionist, nu ne jucăm”, a declarat Csaba Vereş, administratorul societăţii DD CHIM din Deva.

Nu s-a operat în registrul biocidelor
”În ceea ce priveşte biocidul Preventol, pentru suprafeţe, cu care am făcut lucrările la liceul german din Arad, trebuie spus că acesta are avizul Ministerului Sănătăţii până în 2024. Deci, potrivit avizului respectiv, putem să-l folosim până în 2024. Nu apare în registrul special că acest biocid nu ar mai fi în uz. Cel puţin nimeni nu a operat vreo modificare până în 10 ianuarie 2020, când am lucrat la liceul din Arad. Ca atare, unde am greşit? Niciunde. Dacă vor să dea amenzi doar ca să fiu eu ţapul ispăşitor, se înşală”, a adăugat Csaba Vereş.
N.R. 1 – Legat de biocidul Preventol, pentru că nu s-au plătit nişte taxe, producătorul german Bayer a notificat, în vara anului 2018, Ministerul Sănătăţii că, începând cu anul 2019, nu mai este voie să se folosească acest dezinfectant în România. În aceste condiţii, cei responsabili din Ministerul Sănătăţii, trebuiau să opereze în registrul special al biocidelor că Preventolul nu mai poate fi utilizat de operatorii care efectuează dezinsecţii. Lucru pe care nu l-au făcut până în data de 10 ianuarie 2020. Nu ştim dacă după această zi l-au făcut.
N.R. 2 – Am încercat să aflăm şi punctul de vedere al inspectorului Cosmin Ilioni, vizavi de cele declarate de Csaba Vereş, să-l întrebăm motivul exact pentru care a amendat un agent economic care susţine că nu are nici o vină, dar nu am reuşit, el având telefonul închis toată ziua.

Enervată de întrebările noastre
În aceste condiţii, am contactat-o pe directoarea Maria Comana, şefa Inspecţiei Sanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii. Doamna Comana nu a recunoscut că i-a dat ordin inspectorului Ilioni să aplice amendă unui agent economic nevinovat, dând vina pe şefa de la DSP Hunedoara. ”Nu eu sunt şefa inspectorilor de la DSP Hunedoara. Întrebaţi şi la Comisia de biocide din minister, nu e treaba mea să ştiu cât e valabil biocidul”, s-a răţoit directoarea din Ministerul Sănătăţii la noi.

Comandă direct de la directoarea Comana
Am contactat-o şi pe Adina Pera Ştefănie, directorul executiv al DSP Hunedoara. Iată ce ne-a declarat:
”Pe mine m-au sunat de la serviciu, seara, că doamna Comana o caută pe şefa de la Inspecţia Sanitară de la noi. Aceasta este în concediu şi nu putea fi găsită de directoare. I-am spus colegei care m-a contactat să îi zică doamnei Comana să ia legătură cu cea care îi ţine locul şefei de la Inspecţie de la noi. Cu toate acestea, ea l-a contactat pe Cosmin Ilioni şi i-a cerut să se ducă în control la firma DD Chim. În final a dat o amendă de 40.000 de lei acestei societăţi. E adevărat, există un registru al biocidelor la nivelul Ministerului Sănătăţii, care poate fi accesat pe bază de parolă de persoanele desemnate din teritoriu. De la noi, de la DSP Hunedoara, sunt doar două persoane care au parola şi pot intra să verifice acest registru”, ne-a declarat directorul executiv al DSP Hunedoara.

“Să ia măsuri împotriva inspectorului respectiv”
Am vrut să aflăm şi de la prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă, cum comentează faptul că un inspector de la DSP dă amendă unui patron total nevinovat?
”Nu am fost informat despre această situaţie, acum am aflat de la dumneavoastră despre asta. Să ia măsuri directoarea de la DSP împotriva inspectorului respectiv. Dacă un inspector a făcut aşa ceva, este complet anormal, este ilegal! El trebuie să răspundă pentru acest lucru”, a afirmat prefectul de Hunedoara.
Legat de măsurile pe care le poate lua împotriva inspectorului care a dat amenda firmei DD Chim Deva, Adina Pera Ştefănie ne-a declarat că în fişa postului său se precizează că directorul executiv doar coordonează activitatea celor de la Inspecţia Sanitară din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, el nu poate să intervină asupra independenţei în desfăşurarea actului profesional al unui inspector.

One thought on “Deşi are toate avizele şi autorizaţiile în regulă. Firma DD Chim, amendată din cauza jocurilor politice

  • Curtea europeana fratilor. Eu m am plans la curte in legatura cu o organizatie guvernamentala din Irlanda. Am trimis totul online. In 10 zile m au contact pe mine si pe cei de care m am plans. Cum au primit mailu mi au rezolvat problema cei din Irlanda

    Nu va pierdeti timpul cu Statul roman

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura