Politica si administratie

Deşi a picat examenul anual, Cosmin Rădescu vrea să-şi recapete postul prin instanţă

Sorina Popa

Fostul manager al teatrului din Valea Jiului, Cosmin Rădescu (foto), nu se lasă şi a început procedurile împotriva conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara, după ce şi-a pierdut postul.

Au la dispoziţie 30 de zile
Cosmin Rădescu nu a trecut de examenul anual, obţinând doar nota 6,37, deşi avea nevoie de minimum 7 ca să rămână pe postul de manager al Teatrului Dramatic I.D.Sârbu din Petroşani.
Miercuri, fostul manager a depus, prin avocat, o plângere prealabilă la sediul CJ Hunedoara, nemulţumit că a fost schimbat din funcţie. Trebuie spus că înainte de a ataca în contencios administrativ actul respectiv, Cosmin Rădescu trebuia să depună această plângere prealabilă. După ce va primi răspunsul la plângerea prealabilă, va putea să atace în instanţa de contencios administrativ decizia de demitere a sa.
Contactat, Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, ne-a declarat: ”Este procedura normală, nu e nici o problemă. ÎI vom răspunde domnului Rădescu, avem 30 de zile la dispoziţie pentru acest lucru”.
Daniel Dan, secretarul judeţului, care a fost şi membru în comisia de examinare a fostului manager, a spus că ”domnul Cosmin Rădescu reclamă faptul că a fost examinat de o comisie formată din regizori, actori, şi el consideră că a fost un manager foarte bun şi trebuia să-i fie analizată activitatea de către altcineva”. Conform legii, Cosmin Rădescu poate ataca în contencios administrativ decizia de schimbare a sa din funcţie, dar nu mai târziu de şase luni de la răspunsul pe care-l va primi la plângerea depusă.

A recitat o poezie în şedinţa consiliului judeţean
Cosmin Rădescu a fost schimbat de la şefia teatrului din Petroşani, deoarece nu a trecut de examenul anual. El a adus mai mulţi susţinători, la o şedinţă a Consiliului Judeţean, în speranţa că îi va impresiona pe aleşii judeţeni, dar şi pe cei din conducerea instituţiei. Însă, nici poezia pe care a recitat-o în plenul consiliului şi nici alte presiuni nu l-au înduplecat pe preşedintele Consiliului Judeţean.

One thought on “Deşi a picat examenul anual, Cosmin Rădescu vrea să-şi recapete postul prin instanţă

  • vezi nene te ai dedulcit la functie de director. dar astea sint trecatoare asa ca apucate de munca adevarata daca ai vreo meserie

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura