Categories: ActualitateFlash

Descoperire șocantă la Deva! Osemintele unui bărbat mort din 2023, găsite acum într-o casă de pe strada Aurel Vlaicu

Osemintele unui bărbat de 79 de ani, din Deva, care a decedat în oc­tombrie 2023, au fost găsite de poliţişti în locuinţa fiului său, în urma unei verificări făcute la domiciliul ce­lor doi, a informat, luni, Inspec­to­ratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hune­doara.

A sunat la poliție
Investigaţia a început după ce ne­potul bătrânului a sesizat, prin nu­mărul de urgenţă 112, că tatăl şi bunicul său nu au mai fost văzuţi de vecini de o perioadă de timp.
Echipajul de poliţie care s-a de­pla­sat la adresa indicată l-a găsit pe ta­tăl tânărului, însă la solicitarea de a-l vedea şi pe bunic, bărbatul le-a spus oamenilor legii că acesta ar fi de­ce­dat din luna octombrie 2023, fără să poată oferi alte detalii privind îm­pre­jurările sau alte demersuri legale ulterioare.
„Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii au efectuat verificări în lo­cuinţă, iar într-una dintre încăperi au fost identificate osemintele unei per­soane, aflate într-un pat. Situaţia a impus demararea de cercetări pen­tru stabilirea circumstanţelor în care a survenit decesul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub as­pectul comiterii infracţiunii de uci­de­re din culpă”, a detaliat sursa citată.

A încasat pensia?
Fragmentele de oase umane au fost ridicate de către specialiştii Ser­vi­ciului de Medicină Legală Hu­ne­doara, urmând ca prin raportul me­dico-legal de constatare a decesului, să fie stabilite cauzele morţii.
Cercetările continuă, urmând ca poliţiştii să dispună măsurile legale care se impun în funcţie de rezul­tatele investigaţiilor.
Potrivit unor surse, fiul bărbatului găsit mort le-ar fi spus vecinilor că are grijă de tatăl său, bolnav, îi duce mâncare și îl spală. Însă, există sus­piciuni că acesta nu a anunțat de­ce­sul tatălui său, ca să-i încaseze pen­sia. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

17 ore ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

21 de ore ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

21 de ore ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

o zi ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

2 zile ago