Deşi acum 30 de ani, Hunedoara şi Petroşani se duelau pe prima scenă a fotbalului românesc, cele două municipii au ajuns să aibă echipe doar la nivelul Ligii a IV-a. Mâine, pe stadionul „Michael Klein”, CS Hunedoara şi CSM Jiul Petroşani se vor înfrunta într-o partidă în care nici măcar orgoliile nu mai sunt la putere.
Au rămas doar amintirile şi culorile
Derby-urile Corvinul – Jiul sunt acum doar o amintire, microbiştii din cele două oraşe hunedorene aducându-şi aminte de vremurile când Gabor, Petcu, Mateuţ sau Nicşa îi înfruntau într-un stadion arhiplin pe Varga, Militaru, Sedecaru, Timofte sau Henzel. Cele două grupări de tradiţie au dispărut, iar cluburile ce reprezintă acum Hunedoara şi Petroşaniul sunt două hibride din care au mai rămas culorile, alb-albastru şi alb-negru.
Jiul, în situaţie critică
Mâine, de la ora 11.30, CS Hunedoara – Jiul Petroşani va fi un simplu duel de Liga a IV-a în care tinereţea va prima. Ambele au început cu dreptul noul sezon, hunedorenii remizând la Băiţa iar Jiul a învins pe Minerul Uricani, deşi a folosit şi jucători de 14 ani. Situaţia alb-negrilor este una dificilă, după ce asocierea cu firma de impresariat care dorea să se implice la club a căzut. „Suntem într-o situaţie tristă, nu putem da salarii jucătorilor, nu ne putem permite multe. Eu cred că în viitorul apropiat, Jiul nu va mai fi nici măcar în Liga a IV-a. Noi am supravieţuit până acum cu gândul că va veni cineva şi va prelua clubul, dar speranţele noastre se năruiesc pe zi ce trece”, a spus managerul clubului Jiul, Marin Tudorache.
Partida de pe stadionul „Michael Klein” va fi arbitrată de o brigadă experimentată, formată din Daniel Thirt (Călan) – Cristian Petrean şi Alin Saraol (ambii din Deva).
Sărbătoare la Petrila
Un alt derby al etapei a II-a din Liga a IV-a se va juca la Petrila, unde Inter şi Şoimul Băiţa vor reedita ultima finală a Cupei României, faza judeţeană. Meciul este unul special pentru gazde, care cu acest prilej vor sărbători 95 de ani de existenţă a clubului. Inter Petrila este urmaşa celebrei Parângul Lonea, formaţie înfiinţată în septembrie 1921 şi care a evoluat până la nivelul Ligii a III-a. Numele actual a fost adoptat în 1999. Duelul acesteia cu Şoimul Băiţa va fi arbitrat de Emanuel Băiconi (Boiţa), ajutat de Raul Obreja şi Andrei Buda (Hunedoara).
Duel interesant la Brad
În afara celor două derby-uri, în etapa secundă a Ligii a IV-a se mai dispută alte trei partide, meciul dintre Retezatul Haţeg şi Aurul Certej fiind amânat pentru data de 28 septembrie. Campioana ediţiei trecute, Hercules Lupeni va juca la Brad, contra Aurului, iar Universitatea Petroşani va întâlni pe teren propriu pe Victoria Călan. La Uricani, Minerul va primi vizita Metalului Crişcior.
Liga a IV-a, etapa a II-a
Sâmbătă, 10 septembrie, ora 11.30
CS Hunedoara – Jiul Petroşani
Inter Petrila – Şoimul Băiţa
Aurul Brad – Hercules Lupeni
Universitatea Petroşani – Victoria Călan
Minerul Uricani – Metalul Crişcior
Retezatul Haţeg – Aurul Certej – se joacă în 28 septembrie
Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor combinatului, Adunarea…
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…
Sindicatele din Învățământ trag din nou semnalul de alarmă. Sindicatul Învățământ Preuniversitar Hunedoara susține că…
La agresarea victimei a participat și un minor în vârstă de 16 ani, iar cel…