Categories: Sport

Derbi hunedorean la popice

Cele două echipe hunedorene din Divizia Naţională de popice, Inter Petrila (locul 3) şi Siderurgica Hunedoara (locul 5 din şase) se vor afla faţă în faţă, la finalul săptămânii, pe Arena din Petrila, într-un meci contând pentru etapa a doua a returului. Tradiţionalul derbi hunedorean va sta sub semnul echilibrului, având în vedere că ambele formaţii se află în perioada unui schimb de generaţii. „Cred că va fi un joc disputat, în care ambele grupări au şanse sensibil egale, având în vedere că au mulţi juniori şi cadeţi în prima echipă”, a spus Marcel Dobrică (foto), antrenorul formaţiei Inter Petrila şi al echipei naţionale a României.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

DOSARE PENALE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTI

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…

5 ore ago

293 intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni în perioada 2-5 martie

Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…

5 ore ago