Categories: Sport

Derbi de tradiţie, cu parfum de… „amiciţie”

Ciprian Marinuţ

Reţeta derbiului judeţean dintre FC Hunedoara şi Jiul, programat mâine pe Stadionul „Michael Klein”, ar putea conţine o doză mai mică de rivalitate extremă decât tradiţionalele dueluri fotbalistice dintre echipele de legendă ale Hunedoarei (Corvinul) şi Petroşaniului.

Oficial, sunt la cuţite,  în realitate, vom vedea
Teoretic şi conform tradiţiei, meciul ar trebui să fie unul de foc. FC Hunedoara are nevoie de victorie ca de aer, pentru a se menţine în plasa liderei ACS Recaş. Jiul ar trebui să lupte măcar pentru orgoliu de a fi „şefă în judeţ”, după ce s-a îndepărtat de podium şi a rămas în pluton.  Practic, sunt mari şanse ca doar negru-albaştrii, antrenaţi de Remus Steop să joace la sută la sută din capacitate, iar Jiul să fie doar un partener agreabil, lipsit de ostilitate. Totuşi, oficiali trupei din Petroşani spun că echipa nu se va preda. „Pentru noi, acest joc este la fel ca toate celelalte. Nu ajutăm pe nimeni, pentru că în primul rând trebuie să ne ajutăm pe noi înşine. Este evident că vom merge la victorie la Hunedoara”, a declarat managerul Jiului, Gigi Borugă. Totuşi, Jiul este una dintre puţinele echipe care au învins lidera ACS Recaş, ajutând indirect FC Hunedoara, iar între patronul alb-negrilor şi „apropiaţii” FC Hunedoara există o relaţie specială, pe linie politică. Aşa că… rămâne de văzut cât va fi tradiţie şi cât va mirosi a amiciţie în meciul care va avea loc mâine, de la ora 18.00 pe Stadionul „Michael Klein”.

Mobilizare specială
Partida va fi precedată de un moment de reculegere pentru Popescu Raul, un tânăr suporter corvinist, membru al unei brigăzi din Peluza Nord Hunedoara, decedat în urmă cu câteva zile în Italia. „Dorim pe acest fond o mai mare mobilizare a echipei şi un mai mare sprijin al publicului hunedorean pentru atingerea obiectivului. Deşi şansele echipei noastre au scăzut după egalul de la Făget, coroborat cu victoria Recaşului, ce a iscat scandal la Caransebeş, noi trebuie sa credem în obiectiv atât timp cât mai există şanse matematice”, se scrie în mod mobilizator pe site-ul suporterilor hunedoreni. Intrarea la meci este liberă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

13 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

13 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

13 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

13 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

14 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

14 ore ago