Politica si administratie

Deputatul Vetuţa Stănescu: PNL a câştigat, în judeţ, alegerile locale parţiale

La alegerile parţiale locale care au avut loc duminică, 27 iunie 2021, PSD a obţinut 17 man­date de primar, PNL – 15, UDMR – 1, iar can­didaţii independenţi au obţinut două man­date. În privinţa procentelor, PNL a ob­ţi­nut 39,55 la sută, iar PSD are 39,47 la sută.

Au demonstrat că sunt o forţă politică
Ieri, conducerea organizaţiei judeţene Hu­nedoara a PNL a organizat o conferinţă de presă, pentru a-i prezenta pe cei doi primari liberali proaspăt aleşi. Campania electorală pentru alegerile parţiale de primari a fost una dificilă pentru candidaţii Partidului Naţional Liberal din judeţul Hunedoara, aceştia con­fruntându-se cu o campanie agresivă şi chiar dusă până la limita bunului simţ, a declarat ieri preşedintele filialei judeţene PNL Hu­ne­doara, deputatul Vetuţa Stănescu.
Ea a arătat că PNL s-a clasat pe primul loc în judeţ după ce a câştigat primăriile din co­munele Romos şi Sarmizegetusa.
„Campania electorală a fost una dificilă pen­tru PNL pentru că am fost nevoiţi să lup­tăm cu o campanie de foarte multe ori agre­sivă şi dusă la limita bunului simţ. Candidaţii noştri au dus o campanie curată, onestă şi iată că am avut un rezultat extraordinar. În judeţul Hunedoara, PNL a demonstrat că este o forţă politică şi rezultatele ne-au pla­sat pe primul loc”, a spus deputatul Vetuţa Stănescu.
Liderul judeţean al PNL a menţionat că pri­mă­riile câştigate de liberali vor fi conduse de oameni cu experienţă în administraţia pu­blică locală. Astfel, primarul comunei Romos, Mihaiela Csatlos-Koncz, a fost secretarul ge­neral al unităţii administrativ-teritoriale timp de aproape 20 de ani, colaborând foarte bine cu fostul primar, Mircea Pătrânjan, de­cedat în luna februarie.
Noul primar al comunei Sarmizegetusa, Dorin Hibais, a fost viceprimar al localităţii şi are stabilite mai multe proiecte de in­fra­struc­tură pe care doreşte să le pună în practică, în pa­ralel cu găsirea unor soluţii pentru creş­te­rea veniturilor administraţiei locale prin va­lo­rificarea potenţialul turistic al comunităţii lo­cale. (A.Năstase)

One thought on “Deputatul Vetuţa Stănescu: PNL a câştigat, în judeţ, alegerile locale parţiale

  • Nici voi cei din Guvern nici voi cei din parlament nu ați inițiat un proiect de lege de reabilitare a victimelor torturii .
    Ați considerat abuzul foarte grav o normalitate în mintea și educația voastră și mai vă lăudați că aveți școli superioare cu facultate .

    Abuzurile vă fac complici prin știință la tortura făcută de torționari pe oameni nevinovați .
    CEDO a condamnat România pe tortură în 295 de cazuri după anul 1996 .
    Noi suntem victime a sistemului de stat de torționari care ne-au distrus destinul pe acest pământ în această viață , nu suntem asistați sociali .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura