Deputatul Sorin Marica vrea plecarea Guvernului Orban

Magdalena Şerban

Parlamentul României s-a reunit luni, în ultima zi a sesiunii extraordinare, pen­tru a dezbate şi vota moţiu­nea de cenzură iniţiată de PSD cu scopul de a dărâma Guvernul Orban. Însă, şedin­ţa a fost suspendată, deoa­re­ce nu a fost cvorum. Au fost prezenţi doar 226 de par­lamentari, în condiţiile în care era necesar să fie 233.
„Votul şi dezbaterea moţiunii de cenzură nu au mai avut loc, după ce s-a făcut apelul nominal al senatorilor şi depu­taţilor şi s-a constatat că nu există cvorum. Aş fi votat pentru demiterea Guvernului Orban, pentru că suntem pe o pantă descendentă, atât din punct de vedere economic, cât şi sanitar şi educaţional. Nu văd redresare în contextul în care se fac greşeli prăpăstioase, repetitive, se iau decizii greşite şi nu se ţine cont de realitatea din teren. Iată că suntem în septembrie şi copiii nu au primit nici la această oră de la centru acele mult trâmbiţate tablete electronice, iar valul pandemic nu pare să se retragă, ci ia amploare. Deci, suntem cu adevărat pregătiţi pentru începerea şcolii? Mai departe, nu observ vreo îmbunătăţire pe partea de măsuri economice substanţiale, ci doar multă vorbărie şi nu ajutor concret pentru firmele care au nevoie de o gură de oxigen sau sunt la început de drum. Cifrele ne arată exact cum stăm, iar ce ne atrage atenţia reprezintă numărul societăţilor ajunse în insolvenţă în prima jumătate a anului. Concluzia este una singură: România se adânceşte în criză cu fiecare zi de guvernare a acestui Executiv. Dacă ar mai avea decenţă şi spirit civic, s-ar retrage singuri, recunoscându-şi eşecul. Nu e o ruşine să faci paşi în spate atunci când nu stăpâneşti situaţia. Lasă loc specialiştilor sau măcar acelora care ascultă sfaturile date de specialişti. Ei nici măcar asta nu vor să facă. Şi aici mă refer la eşecul lor guvernamental, nu la un eşec politic“, a declarat Sorin Marica, deputat de Hunedoara, membru al PRO România.
De precizat că PSD are 193 de senatori şi deputaţi, PRO România are 24, ALDE are şapte parlamentari, iar noul partid al lui Dan Voiculescu, PPUsl, are nouă parlamentari. În total se puteau aduna 233 de voturi, adică fix numărul minim necesar pentru adoptarea moţiunii de cenzură şi demiterea Guvernului Orban. Însă, cinci parlamentari de la PSD s-au gân­dit să lipsească, fiind invocate motive de sănătate, mai mult sau mai puţin credibile.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INFORMARE ȘI PREVENȚIE // Campania „Marți 13” în județul Hunedoara: Pompierii au demontat superstițiile și au învățat cetățenii cum să „prevină ghinionul”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a desfășurat o amplă campanie de informare preventivă…

20 de minute ago

Pericol public pe roți! O tânără de 24 de ani și doi bărbați au fost trași pe dreapta de polițiști înainte de a provoca o tragedie

Inconștiență la cote maxime pe drumurile din Hunedoara, unde polițiștii au fost obligați să blocheze…

4 ore ago

Divertisment online gratuit: ce primești la înregistrare

La multe servicii de divertisment online primești ceva gratuit când îți faci cont. Poate fi…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

23 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

23 de ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

23 de ore ago