Politica si administratie

Deputatul PSD Ilie Toma: Românii se întreabă dacă să voteze cu unul care le distruge viaţa?

Adriana Năstase

În această săptămână vom afla dacă pică Guvernul Dăncilă sau nu. Lideri PSD din judeţ au organizat, vineri, o conferinţă de presă, susţinând că, totuşi, Moţiunea de Cenzură nu va trece.

„Avem un program de guvernare performant, de ce să îl schimbăm cu unul neperformant? Salariile medicilor, profesorilor, poliţiştilor, funcţionarilor publici au crescut”, a declarat deputatul social-democrat Ilie Toma (foto) în conferinţa de presă.
Toma spune că moţiunea de cenzură nu are şanse de câştig. „Nici nu se pune problema ca această moţiune să treacă. Nu au fost în sală nici 50 de oameni, mai mulţi am fost noi, atunci când moţiunea a fost citită în plen, în faţa unei săli aproape goale. Am avut şi avem un program de guvernare, faţă de colegii din opoziţie, care atunci când au fost la putere nu au făcut performanţă. Când au fost la putere au tăiat salarii, au închis şcoli şi spitale. Noi am crescut de şase ori consecutiv pensiile, am crescut indemnizaţia socială minim garantată, au crescut salariul mediu brut şi cel minim brut, a crescut salariul mediu net peste 3.000 de lei pentru prima oară. Ţara noastră a înregistrat cea mai mare creştere economică din UE. Vor să doboare un guvern performant. Programele de dezvoltare locală au adus 640 de milioane de lei doar în judeţul Hunedoara. Sunt convins că această moţiune nu va trece! Dacă se va întâmpla, cu siguranţă vor tăia pensiile şi vor face demersuri să nu aplice noua lege. Vor tăia salariile medicilor, poliţiştilor, profesorilor. Spun că dau 400.000 de oameni afară. Oare bunul român nu se va întreba: să votez cu unul care îmi va distruge viaţa?”, susţine deputatul PSD Ilie Toma.

3 comentarii la „Deputatul PSD Ilie Toma: Românii se întreabă dacă să voteze cu unul care le distruge viaţa?

  • Ai auzit de cuvântul dreptate strigat de victimele torturii , acești oameni umiliți ,chinuiți ,torturați și acum persecutați au strigat că vor dreptate când știința ta nu avea curajul nici să înțeleagă ce este aia dreptate , de ce nu vreți să fie reabilitați aceste victime torturate nevinovate ,pentru a avea un trai decent și demnitate în societate , unde este educația ta de politician care azi vezi că victimele torturii sunt persecutate . Hai dreptate pe hârtie că pe apă tot te-ai dus și nu te-ai mai întors .

    Regele Dreptății .*.

  • Ati ajuns aici datorita minciunilor voastre,fosilelor!

  • Ba Toma, te-a intrecut Budae la femei, are ai multe ca tine

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura