Politica si administratie

Deputatul PSD Ilie Toma: Noua Lege a Energiei Termice trebuie să ajute cetăţenii!

În prezent, în Parlamentul României, la Comisia de Industrii şi Servicii, se află în dezbatere o lege foarte importantă pentru toţi cetăţenii. Este vorba de un proiect nou care modifică Legea nr. 325/2006, Legea Energiei Termice.
Prin noile prevederi legale se doreşte introducerea de noţiune de zonă unitară de încălzire, un condomin, şi anume, o zonă în care autorităţile locale vor avea posibilitatea să stabilească metoda cea mai eficientă de încălzire. Acest condomin poate fi un oraş, cartier, asociaţie de proprietari. Dintre cei care fac parte din Comisia de Industrii şi Servicii este şi deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), o prezenţă foarte vocală în această comisie, care doreşte ca noua lege să asigure, în România, în toate localităţile, o dezvoltare urbană eficientă, atât economic, cât şi energetic, în concordanţă cu legile UE, cu înţelegerile şi angajamentele statului român cu Comisia Europeană. În acelaşi timp, beneficiarii sistemului, de altfel indispensabil pentru populaţie, trebuie să aibă un grad de libertate şi să beneficieze de o procedură cât mai simplă, în cazul în care vor să schimbe modul de încălzire.
„Este de datoria noastră să asigurăm cetăţenilor un mediu curat şi echilibrat, ecologic, dar să se ţină seama de confortul termic. Cetăţenii trebuie să poată avea posibilitatea să opteze pentru ce fel de sistem de încălzire doresc, ca să aibă un confort termic normal. Nu e firesc ca oamenii să depindă de vecini, în cazul agentului termic, de asociaţii de proprietari sau de primării. Trebuie găsită o cale de echilibru a noii Legi a Energiei Termice, astfel încât să nu existe riscul dezechilibrării sistemului de termoficare prin debranşări haotice. Normal ar fi ca în cazul sistemului centralizat de termoficare, punctul termic de contorizare a agentului să fie adus la uşa beneficiarului”, a declarat Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara. (A. Năstase)

4 comentarii la „Deputatul PSD Ilie Toma: Noua Lege a Energiei Termice trebuie să ajute cetăţenii!

  • Smechere ai trecut pe termoficari,parca ai mers in parlament cu promisiunea de rezolva ompreuna cu ceilalti parlamentari mincinosi din hd sa rezolvati grupele de munca!

  • Stati linistiti, a trecut pe tanjala, articolul e scris pe comanda, de catre altii. Oricum e apa de ploaie !

  • Dau bine la prostovani iesiri in presa cu cat mai multe fumigene.
    Hai geniilor, ce mai face partidu’ stat ?!?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura