FlashPolitica si administratie

Deputatul PSD Ilie Toma dă replica senatorului PNL de Hunedoara. „Doamna senator Hărău crede că Parlamentul este o firmă de-a ei”

Sorina Popa

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), i-a răspuns, ieri, într-o conferinţă de presă, senatorului liberal Carmen Hărău, după ce aceasta l-a acuzat că nu a votat proiectul de lege pentru creşterea pensiilor minerilor.

„Proiect făcut în pripă”
„Noi, cei din PSD, am considerat articolul de lege căzut la vot (n.r.-al senatorului PNL Carmen Hărău), deoarece nu era oportun să fie votat la acea vreme, pentru că sunt excluse categoriile de pensionari care au lucrat în condiţii deosebite, speciale, respectiv grupa I şi II de muncă. Sunt excluse persoanele care au lucrat mai puţin de 20 de ani în minerit, ceea ce nu este drept. Articolul de lege propus de senatorul Carmen Hărău exclude o parte din pensionari, este vorba despre siderurgişti, muncitori în cariere, cei de la CFR. Nu ni s-a părut normal. Reprezentanţii hunedoreni ai PSD din Parlament ştiu despre această corecţie. Doamna senator a încercat să promoveze un proiect de lege făcut în pripă, despre care habar nu are. Dacă mă întreba, îi spuneam, dar ea nu se pricepe la pensii. Nu a discutat cu mine niciodată de când sunt deputat. Probabil, a uitat că atunci când eram directorul Casei Judeţene de Pensii, m-a invitat de nenumărate ori la audienţele ei. Atunci, eram bun. Ea propune un proiect de lege cu iz politicianist, care ar crea dezechilibre, între siderurgişti şi mineri, între constructori şi mineri. La nivelul judeţului nostru, există aproximativ 11.000 de dosare, din care 5.000 sunt ale siderurgiştilor, cfr-iştilor, constructorilor, care trebuie recalculate. Eu şi colegii mei din Parlament suntem reprezentanţii tuturor hunedorenilor şi nu putem promova un proiect de lege în favoarea unora şi în defavoarea altora. Ceea ce creează doamna senator este o inechitate, doar un proiect menit să ducă mai departe o zâzanie, la fel cum făcea şi Traian Băsescu”, a declarat deputatul social-democrat Ilie Toma.

„Are 5 la sută grad de încredere”
„Dacă doamna Hărău crede că Parlamentul României este firma ei, unde toată lumea trebuie să o asculte, se înşală amarnic. Pentru că sunt oameni care au experienţă şi vor să facă ceva, nu doar să creeze o imagine falsă despre adevăr. Cu această lege, ea vine şi se bate cu pumnul în piept că este o lege bună. Nu vreau să fiu fariseu, dar vreau să-i corectez pe cei care vor să fie aşa. Doamna senator Carmen Hărău suferă de o criză de imagine. Informaţiile mele, de pe surse, este că ea nu se mai bucură de susţinere nici la nivel central. Se poate observa şi că nu mai este comunicator la televiziunile naţionale. Să fie oare de vină cei 5 la sută, despre care se spune că are ca grad de încredere în municipiul Hunedoara? Fuge de hunedoreni, fuge cu laşitate. Altfel nu-mi explic de ce de la dragii mei hunedoreni, ajunge să îşi facă imagine pe Valea Jiului. Oare acum hunedorenii nu mai sunt buni? Sau erau buni doar când plăteau facturile pentru întreţinerea municipiului? Cele 15 milioane de euro, (n.r.-cât a obţinut firma senatorului PNL pentru contractul de întreţinere a curăţeniei în municipiul Hunedoara), în 12 ani, au reprezentant ceva şi li se acorda o atenţie mai deosebită. Acum, că nu mai are contractul cu Primăria Hunedoara, se poate să se fi produs o ruptură. Hunedorenii nu mai sunt buni”, a afirmat Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara.

„Se corectează inechităţile”
„Ceea ce nu ştie doamna senator Carmen Hărău este că am pregătit un proiect de lege, împreună cu colegii mei, pentru a rezolva problema pensionarilor hunedoreni care au fost nedreptăţiţi. Aceste reparaţii trebuie făcute. Există un proiect de lege al unei colege, Lucreţia Roşca, iar dacă acesta ajunge la vot, sigur îl votez. Eu şi colegii mei voi propune un nou articol de lege care să facă această corecţie, pentru toată lumea, pentru că suntem reprezentanţii siderurgiştilor, minerilor, constructorilor. Stagiu de cotizare va fi cel pe care s-a calculat punctajul în momentul deschiderii dosarului de pensie. Vă dau două exemple. Dacă în acest moment, la calculul pensiei unui miner, pe Legea 192, se ia stagiu de cotizare de 30 de ani, pe articol propus, stagiul de cotizare va fi de 20 de ani. Pentru un siderurgist, dacă acum stagiul de cotizare utilizat este de 35 de ani, dar după modificare, stagiul va fi de 27 de ani. Deci, va ieşi o pensie mai mare. Nu va mai fi problema inechităţii între diferite categorii de pensionari care au lucrat în grupa I şi II de muncă”, a adăugat parlamentarul hunedorean.

19 comentarii la „Deputatul PSD Ilie Toma dă replica senatorului PNL de Hunedoara. „Doamna senator Hărău crede că Parlamentul este o firmă de-a ei”

  • Cum ramane cu reducerea varstei pt cei ce au lucrat in zona poluata hunedoara.tot asa?
    So de ce unii Va zic 20 la sits?

  • Cum ramane cu reducerea varstei pt cei ce au lucrat in zona poluata hunedoara.tot asa?
    So de ce unii Va zic 20 la suta?

  • Draga Toma, liberalii au mai avut un proiect important respins de voi si alti nemernici. Au propus un proiect de lege pt marirea alocatiei pt copii. PSD a respins proiectul , Olguta spunand ca aveti voi un proiect mai bun. Sunt doi ani de atunci si proiectul vostru este doar vorbe, ca si acum….

  • Nu va faceti iluzii.
    Cine ar tine la o firma privata trantori hoti ca voi ?!
    „Numai freze si mingi aveti in cap”.

  • Si daca tot te dai specialist in pensii,cum e cu pensiile speciale?
    Unii sunt mai merituosi?
    Inginerii,medicii,profesori
    i,sunt idiotii neamului asa-i?

  • Cu siguranta pripa de a adopta legi, facute pe genunchi, dauneaza tot oamenilor. Ma bucur ca Toma are decenta de a pune frana altor derapaje si ca vrea sa ia in calcul toate categoriile de pensionari. Am incredere deplina in capacitatea lui.

  • N-am inteles prea bine. Lupta asta intre PNL si PSD se poarta profesional, sau ca atac la persoana(e)? Ce experienta are Harau pe tema pensiilor? Sau se baga in seama doar de dragul de a arata hunedorenilor ei ca ea e priceputa la toate si face si drege. Ii sta mai bine in banca ei shi sa iilase pe cei care se pricep sa faca legi.

  • Sunt consternat și indignat de modul în care prea mareata senatoare, subit, are timp de legi și este îngrijorată de soarta mea. Șterge toate comentariie negative la adresa ei. Nu suportă critica, nu suportă ideea că alții o bat cu experiența.

  • Unei javre daca ii dai atentzie se crede catzea de rasa. Sa ishi vada de afacerile ei shi sa lase pensionarii in pace.

  • Atitudinea doamnei zentator nu face altceva decat sa bage vrajba intre oameni. Mai ales ca argumentele ei lasa de dorit. Unde a fost ea cand s-au taiat pensiile, salariile, inchis institutii de invatamant si blocat activitatea spitalelor? Era la primaria Hunedoara sa incaseze facturi? Sau la castel unde isi ridica palatul? Sa taca si sa nu se mai bage cu forta in sufletul meu si al oamenilor. Am incredere deplina in domnul Ilie Toma. Am urmarit activitatea dansului de la Bucuresti si chiar se lupta pentru drepturile noastre.

  • Pe Toma il consider un profesionist și om curajos care rămâne în picioare indiferent de riscuri și care știe să impună limite, atunci când se trece de pragul decenței. Ce se va intâmpla cu pensiile și alte legi depinde doar de solidarizarea celor din politică. Prefer să aștept o lege echitabilă. Cât aștept, mă minunez de circul gratuit oferit de femeia de la PNL.

  • Oare doar mie mi se pare ca femeia aia e un monument de prefacatorie, fatarnicie si falsitate? Din mare afacerista s-a trezit peste noapte experta in pensii? Si-a si gasit pe cine sa dea vina pentru esecul ei. hahahahahahaha

  • @Enache: Oamenii, intraţi conştienţi sau nu, de voie sau de nevoie, în ceva pentru care nu au vocație ajung să-şi consume timpul într-o negură tembelizatoare, să se cufunde din ce în ce mai adânc în pâcla necunoaşterii, având însă credinţa că se află pe calea cea bună, a adevărului absolut. Din păcate pentru ei, conştientizarea iluziei se produce prea târziu. Politica, nu e de ea. Păcat că Hărău nu s-a limitat la afaceri.

  • Sunteti un ziar serios care reflecta realitatea asa cum este, nu aservita lui Harau. Ma bucur ca aduceti un pic de echilibru campaniei de defaimare impotriva lui Toma.

  • Acest om are capacitatea de a face multe pentru judet. Omul sfinteste locul. La casa de pensii nu a trebuit sa bat la usa si a doua oara pentru a clarifica nelamuririle de le aveam. La parlament va face multe ca la casa de pesnii. Nimeni si nimic nu imi poate zdruncina increderea in el ori cate vorbe se vor spune despre el. Cred in capacitatea lui de a gasi o rezolvare la mult disputata lege care a generat haos in sistemul de pensii.

  • Cica mandra si-a mutat afacrile la Parlament si se mandreste cu asta. Contopistii ei tocmai si-au exprimat elogiul, entuziasmul si admiratia pentru adorabila lor sugatoare de bani publici in ziarul de casa.

  • Bai Pensionarilor asa o sa urlati la luna in curand dupa mega-guvernarea patrupedelor de la PSD, incat o sa va urce mintea „de la buci la cap”.

  • O femeie incompetenta, incoerenta si fara debit verbal, Dna Harau, cine nevoia a mai votato pe femeia asta ?
    Nici sa latre nu stie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura