Deputatul Natalia Intotero a participat la conferinţa NATO, din Lituania

În perioada 27-28 martie, la Vilnius (Lituania), a avut loc Conferinţa internaţională “Contribuţia Parlamentelor la extinderea NATO”, organizată de Parlamentul lituanian, cu prilejul aniversării unui deceniu de la aderarea Lituaniei la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Evenimentul a reunit reprezentanţi ai Parlamentelor statelor membre şi aspirante la NATO, foşti şi actuali înalţi oficiali ai NATO, diplomaţi, precum şi experţi în probleme de securitate internaţională. Delegaţia din România a fost formată din deputatul hunedorean Natalia Intotero – vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă, deputaţii Dan Bordeianu – vicepreşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Cătălin Tiuch – membru al Comisiei pentru politică externă, şi senatorul Ben-Oni Ardelean – secretar al Comisiei pentru politica externă din Senat.
„S-au discutat subiecte de interes comun, cum ar fi necesitatea extinderii Alianţei Nord-Atlantice pentru ţările din Estul Europei, ca Georgia, Ucraina şi Moldova. De asemenea, s-a discutat pe seama situaţiei politice actuale, care vizează Ucraina. La conferinţă au fost prezenţi reprezentanţi din 28 de state membre ale NATO, dar şi din S.U.A. Trebuie spus că sunt multe elemente care ne leagă de Lituania, unul dintre ele fiind şi faptul că în acest an, ei sărbătoresc 24 de ani, iar noi, 25 de ani de când am ieşit de sub umbrela comunistă. Consider că astfel de întruniri sunt extrem de importante, pentru că dau posibilitatea membrilor să dezbată viitorul privind securitatea statelor şi ajutorul care trebuie acordat pentru a se ajunge la cele mai bune concluzii care să vină în sprijinul cetăţenilor”, a declarat deputatul Natalia Elena Intotero, preşedinte al femeilor social-democrate din judeţ şi vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor.
De precizat că România a aderat la NATO în 2004, sub conducerea preşedintelui de atunci – Ion Iliescu, acest lucru înfăptuindu-se după un prim eşec înregistrat de ţara noastră în 1997. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

17 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

17 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

17 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

17 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

17 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

17 ore ago