Marţi, plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg a votat Rezoluţia în privinţa statului de drept din România. Europarlamentarii socialişti români şi cei de la ALDE au votat împotriva Rezoluţiei, considerată că a fost proiectată împotriva Guvernului. Potrivit rezultatelor oficiale, 135 de europarlamentari socialişti şi democraţi, din grupul S&D, familia politică de la nivel european din care face parte şi PSD, au votat pentru Rezoluţie, spre deosebire de colegii lor români.
În total, 23 de europarlamentari de la S&D au votat împotrivă, dintre care cei mai mulţi sunt de la PSD. Popularii Europeni, familia politică a PNL, PMP şi USDM, au votat în majoritate pentru Rezoluţie. Toţi eurodeputaţii din PNL au dat vot favorabil.”Din păcate pentru România, Comisia Europeană şi-a manifestat încă o dată îngrijorarea privind atacurile continue pe care le dă actuala majoritate parlamentară PSD-ALDE Justiţiei prin modificarea Codului Penal, Codului de Procedură Penală şi propunerile de înlocuire a procurorilor şefi. De asemenea, trebuie avut, clar în vedere că socialiştii europeni au votat acest Raport, confirmându-se, astfel, atacurile sistematice ale PSD la adresa Justiţiei. Lucru afirmat de prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Astăzi (n.r.-ieri), în Parlament, prin vocea lui Florin Iordache, PSD a declarat că nu ţine cont de raportul Comisiei Europene şi că va merge mai departe cu reorganizarea Justiţiei. PNL nu poate fi de acord cu aşa ceva. Pentru că statul de drept trebuie apărat”, a declarat deputatul PNL de Hunedoara, Lucian Heiuş (foto).
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…