FlashPolitica si administratie

Deputatul Lucian Heiuş cere demisiile a trei şefi de instituţii

Sorina Popa

Deputatul PNL de Hunedoara, Lucian Heiuş, a cerut, vineri, într-o conferinţă de presă, demisiile a trei şefi de instituţii. Este vorba de Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general, Mirela Popescu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu, şi Samuel Dioane, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.
„Cer demisia urgentă a trei persoane care ocupă funcţii de conducere şi care în această săptămână şi-au bătut joc de oamenii lor, făcând nişte acţiuni pe care eu le numesc sabotaje la adresa angajaţilor instituţiilor şi chiar a cetăţenilor. În primul rând, Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general. Ea trebuie să-şi dea demisia astăzi. A lansat o panică de două zile, cum că profesorii nu pot să-şi primească salariile. Mai mult de atât, în şcoli din Brad salariile au fost date în proporţie de 70 la sută şi 80 la sută. Ce face Maria Ştefănie nu are legătură cu educaţia şi cu învăţământul! Acest lucru l-a făcut Ştefănie, fie din prostie, fie ca să dea vina pe guvernul liberal.
Doamna Mirela Popescu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu, le spune angajaţilor că nu primesc bani de la guvernul liberal, pentru a se face plata salariilor. O mare minciună! Bani sunt, salariile se pot plăti, dar este o propagandă marca PSD! M-au sunat medici de la sanatoriu să-mi spună asta. Acolo sunt oameni bolnavi care trebuie trataţi şi nu să asculte propaganda unora.
În al treilea rând, directorul general al CEH, Samuel Dioane, dă dovadă de incompetenţă! A dus CEH la insolvenţă. Dacă nu intervenea primarul Oancea, municipiul Deva rămânea fără căldură şi apă caldă”, a declarat deputatul Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.

3 comentarii la „Deputatul Lucian Heiuş cere demisiile a trei şefi de instituţii

  • Liberalii se joaca de-a alba – neagra , cand sunt bani , cand nu sunt bani .

  • Alti politicieni, acelasi calapod . Astia parca au facut aceeasi scoala cu PSD-ul .In cazul directoarei de la Sanat. Geoagiu, cere dl Heius demisia pe baza unor telefoane primite de la angajati ai Sanatoriului. Ce telefoane domnule? aveti o lista a convorbirilor, nu ne intereseaza numele, doar asa sa vedem ca aveti ceva la mana? ati luat un document la verificat, o fisa de plata ,ceva sa va sustina afirmatiile ? Dvs dati dispozitii pe baza unor telefoane . Placa asta e uzata deja, a folosito-o Dl Nistor acum 3 ani cand cineva I-a strecurat pe sub usa de la CJ un plic cu situatia de la sanatoriu . Nu-mi vine sa cred cum pozati in salvatori cetatenilor, cum aruncati cu vorbe grele fara nici ce-a mai mica dovada.Profund dezamagit de dl. Heius, mi se pare ca nici nu-l mai intereseaza sa zica o minciuna buna. Dar daca aplica aceeasi regula ca PSD-ul cand socialisti faceau ce vroiau pentru ca I-a votat 47% din alegatori, el de ce nu ar face la fel acum…… pardon chiar asta face.

  • Ciupercareasa de la sanatoriu este paralela cu tot ce se intampla in spitalul ala!
    A fost pusa doar sa faca afacerile lui Nistor cu mancarea si sa faca gauri de miliarde pe spatele bolnavilor.
    Nu pentru vorbe ar trebui schimbata ci pentru incompetenta!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura