Deputatul Carmen Hãrãu, poziţii de frunte în topul parlamentarilor

Oana Mihnea

În clasamentele celor mai activi parlamentari, deputatul hunedorean Carmen Eleonora Hărău (foto, PNL) ocupă locuri fruntaşe.
Potrivit Indicelui Agregat al Activităţii Parlamentare, femeile continuă să fie cele mai harnice din Parlamentul României. Acest indice a fost creat pentru monitorizarea activităţii parlamentare şi reprezintă un instrument de măsură a gradului de implicare şi activitate politică a aleşilor poporului în activităţile curente ale forului legislativ al ţării. Cea de-a treia ediţie a Raportului IAP cuprinde primele cinci sesiuni parlamentare, din 5 decembrie 2012-30 iunie 2015. Cele 66 de femei au fost cu 48 la sută mai active decât cei 488 de bărbaţi din Parlament, iar un exemplu de urmat este deputatul liberal de Hunedoara, Carmen Hărău. În topul celor mai active 15 femei deputat, după valoarea IAP de 89,05, aceasta ocupă locul cinci cu 69 de iniţiative legislative, 120 de luări de cuvânt, 95 declaraţii politice, 121 de interpelări şi întrebări şi 12 moţiuni semnate. Şi în topul PNL la niveul Camerei Deputaţilor, Carmen Hărău ocupă tot poziţia a cincea din totalul de 177 de membri. Indicele activităţii parlamentare, 89,05, o situează în topul Camerei Deputaţilor pe locul 20 din cei 387 de aleşi ai poporului, iar la nivelul întregului Parlament ocupă poziţia 37 din 554 de parlamentari.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Gargara pentru fraieri!Face tot ce stie mai bine pentru propriul interes. Cine castiga din tomograful amplasat in incinta spitalului? Doamna deputat sau "hunedorenii ei"?

  • E normal ca femeile sa fie mai active si in parlament. Uitati-va pe strada cate femei vorbesc la telefon si cati barbati.
    :)

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, director pe la o firmă de…

17 ore ago

Bulina albă

Mioara Pavel, medic Pentru că a fost numită în funcția de director medical al Spitalului…

17 ore ago

Bulina neagră

F.D., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi.

17 ore ago

Rectorul Universității din Petroșani, printre românii blocați în Orientul Mijlociu din cauza războiului

Situația de securitate din Orientul Mijlo­c­iu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ…

17 ore ago

Fără permis, la volan și băut pe deasupra

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Uricani, a fost reținut pentru 24…

17 ore ago

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: ne ducem copiii în Dubai, în excursie școlară. Da, foarte „educativ”

Magdalena Șerban Pe-un picior de plai, pe-o gură de… Dubai. O fi exemplu de bune…

17 ore ago