Magdalena Șerban
Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan (foto) dă de pereți cu minciunile celor care au impresia că poporul e credul și ușor de manevrat. Se pare că noi nu alegem, noi culegem. Din oferta dată de alții, nu din dorința și voința noastră. Procesul electoral a devenit o ruletă cu miză la scară europeană, iar deși pare că suntem un stat democratic, cenzura este cea care ne decide soarta. Deci cum stau lucrurile?
Adevărul e doar unul. Pot exista mai multe realități?
,, Un raport oficial emis de o instituție a statului american și prezentat congresmenilor arată fără echivoc că structuri ale Uniunii Europene s-au implicat în procesele electorale din mai multe state, printre care Olanda, Franța, Irlanda, Republica Moldova și România. Aceste informații apar într-un document de lucru al unei comisii din Congresul Statelor Unite, publicat la 3 februarie 2026 de Comitetul pentru Justiție al Camerei Reprezentanților. Raportul, intitulat „The Foreign Censorship Threat, Part II”, acuză în mod direct Comisia Europeană de desfășurarea, timp de aproape un deceniu, a unei campanii sistematice de cenzură, menită să controleze spațiul online la nivel global. Documentul vorbește explicit despre interzicerea unor candidați în România și despre anularea unor alegeri, în contradicție cu principiile democratice fundamentale. Mai mult, raportul menționează că platforma TikTok a transmis instituțiilor europene un document oficial în care arată că nu a identificat nicio interferență rusă în procesul electoral. Cu toate acestea, autoritățile au luat decizii care au ignorat complet datele disponibile și au mers într-o direcție opusă realității. Este firesc ca, în situații de criză, sub presiunea timpului și a informațiilor incomplete, să poată apărea erori. Însă un stat puternic și un sistem de justiție credibil trebuie să aibă maturitatea de a recunoaște greșelile, de a le explica public și de a le corecta. În România, vedem exact contrariul. Sistemul refuză constant să își asume responsabilitatea, ascunde adevărul și evită orice formă de răspundere. În loc să repare o nedreptate evidentă, preferă să o acopere prin tăcere și manipulare. Persoana căreia i-a fost refuzat dreptul legitim de a fi aleasă, Călin Georgescu, este astăzi hărțuită prin instanțe sub diverse pretexte, într-o tentativă clară de intimidare și discreditare. Aceasta nu este justiție, ci un abuz mascat sub aparența legalității. Un stat care își persecută propriii cetățeni și refuză să recunoască erorile nu poate pretinde încrederea populației. Legitimitatea nu se construiește prin forță, tăcere și dosare fabricate, ci prin adevăr, transparență și respectarea drepturilor fundamentale. Anularea alegerilor din România reprezintă o rană deschisă în democrația noastră. Timpul nu va vindeca această nedreptate. Doar asumarea greșelilor, anchetarea reală a responsabililor și restabilirea adevărului pot reda încrederea publică. Este nevoie urgentă de instituții care să se controleze reciproc, să își limiteze abuzurile și să servească interesul cetățeanului, nu interesele unui sistem închis și lipsit de responsabilitate. Doar astfel se poate face dreptate și se poate reconstrui statul de drept în România”, a punctat deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan, președinte AUR Hunedoara.
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 12…
Ieri, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul…