Deputatul Anamaria Gavrilă: Domnule prefect, în loc de piesa de teatru pusă în scenă, mai bine arătați-ne contractul de vânzare-cumpărare al Termocentralei Mintia

Deputatul Anamaria Gavrilă (foto) a declarat, ieri, într-o conferință de presă că au fost făcute mai multe sesizări publice privind demolările de la Termo­centrala Mintia.

Revine la stat?
„Am observat în spațiul public de­cla­rațiile prefectului de Hunedoara privind cât de bine merge investiția de la Mintia. Deocamdată, vedem doar că s-a de­molat acolo. Noi avem pe rol un proces, am contestat vânzarea termocentralei. Nu am putut vedea nici până acum con­tractul de vânzare-cumpărare. Am aflat însă, că, dacă până în 2026 nu se face in­vestiția promisă, atunci obiectivul revine statului înapoi”, a declarat Cristian Iștoc, lider sindical la Termocentrala Mintia (n.r.- decizia de dizolvare a sindicatului încă nu a apărut).

Morman de fiare
„Nu poți să te apuci de demolat dacă nu ai un plan, să pui ceva în loc. Am făcut două interpelări în Parlament, privind și monitorizarea lucrărilor de la Termo­cen­trala Mintia. Domnul prefect a făcut un filmuleț în baza interpelărilor noastre, cred. În acel filmuleț, prefectul vrea să ara­te că este vorba de trans­parență. Dacă este așa, domnule pre­fect, arătați-ne contractul de vânzare-cumpărare al Termocentralei Mintia și spuneți-ne de ce un morman de fiare a valorat doar 90 de milioane de euro pentru un investitor străin și de ce românii vor trebui să mun­cească pentru un investitor străin pe un bun realizat de bunicii și părinții noștri?.
„Știm situațiile aproape de penibil în care apare prefectul de Hunedoara. Ne pare rău că el a ajuns să pună în scenă o piesă de teatru între el și investitori, ca să ne arate ce se întâmplă la Mintia”, a adăugat deputatul Anamaria Gavrilă, președintele Partidului Oamenilor Tineri (POT). (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

10 ore ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

10 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

12 ore ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

o zi ago