Categories: Actualitate

Depunctaţi, pentru că au încurcat genurile literare

Cristina Ghenea

Probleme peste probleme pentru liceenii care trec prin examenul de Bacalaureat din acest an. Elevii care la subiectul III, de la proba scrisă la Limba şi literatura română, au caracterizat unul dintre personajele din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, vor fi depunctaţi.

Camil Petrescu a creat confuzie
Potrivit cerinţei subiectului, absolvenţii de liceu aveau de caracterizat un personaj dintr-un text dramatic studiat, care să aparţină, la alegere, lui I.L. Caragiale, lui Camil Petrescu sau lui Marin Sorescu. Elevii nu consideră că a fost un subiect uşor, ci, din contră, că le-a fost întinsă o capcană. Foarte mulţi au ales romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, al lui Camil Petrescu, iar acum, se tem că vor pierde toate cele 30 de puncte, şi că astfel, nota lor va fi sub 7. „Din neatenţie, nu mi-am dat seama că cerinţa se referea la piesele de teatru. Poate că dacă în formularea enunţului era specificat «gen dramatic», şi nu «text dramatic», mi-aş fi dat seama că fac o confuzie, şi că «Ultima noapte..» aparţine, de fapt, genului epic. Acum, mă gândesc că nu voi primi punctajul, şi voi lua notă mică, dar nu mai am ce face”, spune o elevă de la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”, din Hunedoara.

Nici vorbă de punctaj
Şi pentru că, de ce ţi-e frică, de aia nu scapi, controversele create asupra subiectului-capcană nu îi vor îndupleca pe cei care se ocupă de corectarea lucrărilor. „Elevii care au ales să caracterizeze un personaj din opera «Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război», nu vor fi punctaţi la subiectul al III-lea. În baremul de corectare este clar specificat că în vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să dezvolte subiectul propus”, a declarat Marta Mate, inspector şcolar general adjunct al IŞJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

7 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

7 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

7 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

7 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

7 ore ago