Editorial

Deocamdată, Traian Băsescu face băi de mulţime

După cum stau lucrurile până acum, se pare că în luna septembrie va începe bătălia cea mare pentru fotoliul de preşedinte al României. Toate semnalele venite dinspre principalele partide competitoare, dinspre staff-urile lor de campanie şi chiar dinspre principalii candidaţi la funcţia de şef al statului dovedesc acest lucru.
Trebuie să recunoaştem că principalul personaj atacat în aceste zile este actualul preşedinte Traian Băsescu. Nici nu s-a liniştit bine scandalul Ridzi, după ce politiciana din Valea Jiului a fost nevoită să-şi dea demisia din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, când a început scandalul Udrea. Aici, lucrurile s-au inflamat puternic, după ce blonda Elena, susţinută de tot partidul şi, pe şest, de preşedinte, a încercat să obstrucţioneze comisia parlamentară care-i anchetează activitatea. Şi au luat foc, când ea s-a prezentat în faţa amintitei comisii, numai pentru a le da cu tifla membrilor acesteia. Nu era destul cu aceste scandaluri, toate legate, într-un fel sau altul, de actualul şef al statului, când, trosc, izbucneşte scandalul tranzacţiilor cu armament, în care era implicat fratele preşedintelui Băsescu. Bubuială mare, ce mai! Rafală după rafală, în direcţia lui Traian Băsescu, dar acesta se strecoară, destul de abil, printre loviturile trase înspre el, văzându-şi de campania electorală mascată pe care o duce de la începutul anului.
Ieri, de exemplu, a ieşit pe piaţă o aşa-zisă notă strategică a staff-ului de campanie al PSD, din care rezultă că PDL intenţionează să rupă la 1 septembrie coaliţia cu social-democraţii şi să-i scoată de la guvernare. Dar, asta numai după ce vor racola – cu vorba bună, cu diferite promisiuni sau cu ameninţări – vreo 18 parlamentari pesedişti, care, împreună cu cei ai UDMR şi parlamentarii celorlalte naţionalităţi, să le asigure majoritatea în Parlament.
Tot ieri, liderul liberal Crin Antonescu a lansat un puternic atac la Traian Băsescu, aducându-i mai multe acuze, privind lipsa de reacţie în cazul înregistrărilor ilegale din Parlament şi faptul că nu cere demisia preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, care obstrucţionează lucrările comisiei Udrea.
În acest timp, ce face Traian Băsescu? Face baie de mulţime la Târgul din Pâncota, cel mai mare târg din judeţul Arad, unde zeci de localnici s-au urcat pe mese să-l vadă pe preşedinte, el gustând din struguri, miere şi pepene. Iar de acolo, a plecat la Şepreuş, unde alţi vreo 2.000 de oameni s-au înghesuit să-i strângă mâna şi să se fotografieze cu el. Deci, deocamdată, Traian Băsescu parează şi face eschive la atacurile adversarilor săi, fără să atace, aşa cum îi este stilul. În schimb, îşi vede foarte serios de campania electorală mascată, neratând nici o sărbătoare bisericească şi nici o serbare populară.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura