Categories: Actualitate

Deocamdată, Moloţ nu poate trage cu puşca

Natalia Bumbac

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ (foto), este ţinut departe de arme, el fiind cunoscut ca un pasionat al vânătorii.
Acesta a rămas fără permisul de portarmă odată cu punerea sa sub urmărire penală şi cu măsurile privative de libertate dispuse de magistraţi în dosarul de corupţie instrumentat de DNA. În urmă cu ceva timp, Moloţ a intentat un proces la Tribunalul Hunedoara în care a cerut IPJ Hunedoara restituirea permisului de armă. Instanţa i-a aprobat cererea, dispunând „restituirea permisului de armă tip B seria B nr. 043484 emis la data de 01.03.2010”, după ce a constatat „încetată măsura suspendării dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor letale şi neletale faţă de Mircea Moloţ”, conform deciziei magistraţilor din 27 noiembrie a.c.. Doar că, deocamdată, fostul şef al judeţului nu se poate bucura de acest drept, pentru că IPJ Hunedoara a contestat decizia Tribunalului Hunedoara, contestaţia urmând să fie judecată de instanţa superioară. Potrivit datelor furnizate de IPJ Hunedoara, atunci când i-a fost suspendat lui Moloţ permisul, i-au fost ridicate şi armele, care se află în continuare la un armurier autorizat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…

2 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…

2 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

2 ore ago

Au ajuns cu mașina în șanț

Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…

2 ore ago

Ordine de protecție emise de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii au intervenit, în luna au­gust a.c., în 195 de cazuri de vio­lență domestică în…

2 ore ago