Categories: Actualitate

Densuş, o zonã binecuvântatã de Dumnezeu

Adriana Năstase

Istoricul comunei Densuş este strâns legat de existenţa monumentului istoric „Biserica Sfântul Nicolae“ o bijuterie arhitectonică medievală românească.
Densuşul este o zonă binecuvântată de Dumnezeu. Aici încă se mai păstrează unele obiceiuri străvechi, unice în felul lor: mersul cu piţărăii, colindul din ajunul Crăciunului, păzirea paştilor la biserică, în noaptea de Înviere, de către un vânător cu arma, tradiţionalele nedei. Mai există un obicei unic în Ţara Haţegului şi anume, „Alergatul prescurii şi împuşcatul cocoşului“.

Păşuni curăţate
Într-un astfel de cadru aparte, edilul-şef,  Sorin Ştefoni (foto),  administrează satele Densuş, Criva, Hăţăgel, Peşteniţa, Peşteana, Poieni, Ştei. În 2009, reţeaua de iluminat public a fost extinsă în satele Ştei, Poieni şi Peşteniţa, iar cea existentă a fost reabilitată. Au mai fost pietruite mai multe drumuri comunale din satele Poieni, Criva şi Densuş. De altfel, reabilitarea drumurilor reprezintă o preocupare permanentă pentru primărie. Tot prioritară a fost şi curăţarea a 250 de hectare de păşuni comunale, printr-un program derulat împreună cu Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Tot în 2009, în cinci din şapte sate, s-a finalizat alimentarea cu apă, avându-se la bază finanţarea pe proiect guvernamental. S-au continuat lucrările de canalizare în patru localităţi, în 2010 urmărindu-se finalizarea lor.

Lucrări de întreţinere
Proiectul pe Măsura 322, privind înfiinţarea unei Case de Bătrâni, precum şi asfaltarea de străzi, a fost depus, la fel şi cel conceput în colaborare cu Asociaţia Ţării Haţegului, pentru înfiinţarea de Centre de Informare în fiecare comună din Ţara Haţegului. Per ansamblu, s-au finalizat multe lucrări de întreţinere, iar fondurile utilizate au fost din resurse proprii, urmărindu-se realizarea de economii, într-un an dificil din punct de vedere financiar. Un bun exemplu ar fi renovarea acoperişului primăriei şi montarea unei centrale termice pe lemne, pentru furnizarea acestora putându-se apela la pădurile aflate în proprietatea Consiliului Local al comunei Densuş. Modernizarea reţelei de infrastructură a localităţii este un proiect de amploare şi de o importanţă deosebită, pentru localnici.
Pentru 2010, primarul Sorin Ştefoni şi-a propus să amenajeze terenuri de sport, pentru activităţi sportive mixte, divertismentul fiind trecut ca punct următor pe lista de viitoare realizări.
Se apropie Sărbătorile de iarnă, iar spiritul Crăciunului îşi face simţită prezenţa pe uliţele comunei şi nu numai. Domnul Sorin Ştefoni urează locuitorilor comunei Densuş, colaboratorilor, angajaţilor şi cititorilor Mesagerului Hunedorean ,,ca minunatele nopţi ale Crăciunului, ale colindelor şi datinilor strămoşeşti să îi găsească, pe fiecare, la ceas de bucurie, alături de cei dragi. Crăciun fericit şi un An Nou mai bun!“.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

15 ore ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

2 zile ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

2 zile ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

2 zile ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…

2 zile ago