Sport

Denisa Bota, în echipa României la Campionatul Mondial de Alergare de 50 km la Braşov

           Federaţia Română de Atletism a făcut recent primele precizări legate de organizarea în premieră în România a Campionatului Mondial de Alergare de 50 km, întreceri programate pe 1 septembrie 2019.
Coordonat de Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare (IAU), împreună cu Federaţia Română de Atletism şi cu sprijinul Primăriei municipiului Braşov, Campionatul Mondial de Alergare de 50 km îi va aduce la Braşov pe cei mai puternici ultra-alergători ai momentului. La aceste întreceri vor participa sportivi din 30 de ţări reprezentând toate continentele, cuprinşi în echipe naţionale. Printre concurenţi şi-a anunţat prezenţa şi campionul mondial en-titre, americanul Tony Migliozzi.
În premieră, România aliniază la start primul lot naţional de ultra-alergători pe distanţa de 50 de kilometri, lot compus din cinci atleţi, plus două rezerve la masculin şi şase atlete la feminin, din echipa naţională feminină făcând parte şi deveanca Denisa Bota (foto), elevă la LPS Cetate Deva.
Distanţa de 50 de kilometri este distanţa care face trecerea de la maraton la ultra alergare şi este una dintre cele mai apreciate probe de către iubitorii alergărilor pe distanţă lungă. Aceştia pot concura în cursa Open Race, alături de sportivii de performanţă. Înscrierile la această cursă sunt deschise pe pagina dedicată campionatului www.brasov50km.com.(Nicolae Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura