Demagogia statului boieresc

Ne bucurăm nevoie mare, când auzim că vin investitori străini şi ne salvează patria! Cea mai mare bucurie hunedoreană, de câteva zile, este anunţata sosire a chinezilor, tare interesaţi de salvarea chinuitului Complex Energetic Hunedoara, cu ţintă veselă Termocentrala Mintia. Vor veni asiatici, vor face instalaţii necesare pentru competitivitate, ne vor lăsa cu gura căscată şi fericiţi fără limită.
Ceea ce pierdem din vedere este că nici un investitor nu vine în Hunedoara să mai scape de nişte bani, ci să câştige. Factura pentru aceste investiţii va însemna o datorie pe zeci de ani, de sute de milioane de euro, pe care nimeni nu ştie cum o vom plăti.
Dar, dacă tot e împrumut poleit, de ce nu face statul investiţiile necesare, păstrând şi controlul asupra unor obiective de interes naţional? Imediat va sări cineva şi va spune: „statul nu are bani de investit, de aceea cheamă investitori”. Nu e chiar aşa. Date devenite publice în ultima vreme arată că numai pentru protocolul de stat se topesc sume uriaşe în fiecare an. Câteva exemple ne pot limpezi. Întreţinerea caselor de protocol şi a vilelor nelocuite ale statului costă peste 40 de milioane de euro pe an. Complexul de vacanţă Băsescu – Ponta de la Neptun se întreţine cu peste 430 de mii de euro, dar e utilizat doar câteva zile anual. Palatul Scroviştea zace fluierând, dar consumă 200 de mii de euro numai pe încălzire. Şi tot aşa… Chiriaşii de lux ai statului au datorii neplătite de 19 milioane de euro. 2,5 milioane de euro marchează protocolul de stat la pierderi anuale. Pe lângă toate acestea, companii de stat iau, pe protocol, băuturi şi articole de lux şi îşi împart prime, totul însumând milioane de euro. Colac peste pupăză, statul nu are avocaţii săi, ci plăteşte mai mult de 150 de milioane de lei noi, anual, caselor de avocatură.
Adunând doar aceste sume, parte mică din ce se prăduieşte din averea statului, putem observa că banii de care ar fi nevoie pentru salvarea industriei energetice hunedorene sunt un mizilic ce s-ar putea aduna lesne. Dar guvernanţii şi parlamentarii români nu vor să salveze decât ce ţine exclusiv de portofelele proprii şi luxul necesar bâlbâielilor zilnice. E ţelul vieţii lor.