Joi, la Casa de Cultură din municipiul Hunedoara va avea loc ceremonia de inaugurare oficială a Clasei Confucius, care funcţionează în instituţia amintită. Cu acest prilej, în municipiul de pe Cerna va veni o delegaţie din China.
Clasa Confucius este înfiinţată în Hunedoara de către Institutul Confucius, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, cu sprijinul Oficiului naţional chinez pentru predarea limbii chineze ca limbă străină – Hanban şi Primăria Hunedoara. Programul va cuprinde ceremonia de inauguare, discursuri susţinute de invitaţi şi oficialităţi, dezvelirea plachetei Clasei Confucius Hunedoara şi o serie de spectacole.
„Va veni ambasadorul Chinei la Bucureşti, care va înmâna un cec de 10.000 euro Colegiului Economic „Emanuil Gojdu“ pentru susţinerea financiară a Clasei Confucius Hunedoara. Joi, de la ora 9.00, la primărie va avea loc o întâlnire între autorităţile locale şi delegaţia din China, apoi vom merge la Casa de Cultură pentru dezvelirea plachetei, urmând să facem o vizită şi la Castelul Corvinilor. În final, ambasadorul Chinei la Bucureşti va avea o întâlnire şi cu prefectul judeţului. Clasa Confucius Hunedoara împlineşte doi ani de la înfiinţare. Şi anul trecut am marcat evenimentul prin spectacole“, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara.
Vorbesc gurile rele că un ales local a reușit să își tragă atâtea terenuri pentru…
C.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de dare…
Alin Tomuș, sociolog Pentru că publică volumul „Interes față de politică și atașament partinic”, o…
Procurorii olandezi cred că artefactele din tezaurul dacic furat din muzeul din Drets nu au…
Premierul Ilie Bolojan a prezentat, în cadrul ședinței, poziția Guvernului. "Atunci când am angajat răspunderea…
Magdalena Șerban Programul Tranziție Justă (PTJ) urmărește să atenueze impactului închiderii sau transformării unor activități…