Actualitate

Defileul Jiului, ţinta braconierilor

03 capcane braconaj defileul jiului (4)111

Dana Istudor

Mai multe capcane, plasate strategic pe rutele pe care animalele sălbatice coboară să se adape ori după hrană, au fost descoperite de paznicii din Defileul Jiului. Braconierii s-au întors în sălbăticie iar rangerii şi jandarmii sunt pe urmele lor.

Nu se tem de nimic
La ultima inspecţie efectuată în Defileu, au fost găsite mai multe capcane plasate exact pe cărările pe care trec în special caprele, iar toate laţurile erau proaspăt instalate de către braconieri. Cei care braconează în aria protejată s-au întors la „vânat” încă de luna trecută, imediat după ce temperaturile au scăzut considerabil, dat fiind faptul că animalele sălbatice îşi caută hrana în zonele mai joase şi urmează aceleaşi cărări, iar probabilitatea de a se prinde în laţ este foarte mare. „Aproape în aceleaşi locuri, am descoperit capcanele, pe care le-am şi demontat imediat. Braconierii sunt din zonă, pentru că au un tipar bine stabilit. Folosesc aceeaşi sârmă şi fără a se teme că ar putea fi prinşi, montează laţul exact în aceleaşi locuri. Vreau să spun că le cunoaştem metodele şi vor fi prinşi, chiar dacă ei nu cred acest lucru. Ceea ce fac ei este o crimă”, spune unul din paznici. Fenomenul este extrem de alarmant, deoarece braconierii nu se mai tem nici de cei şapte ani de închisoare pe care i-ar putea primi, pentru că „vânează” într-o rezervaţie naturală.

Plin de capcane
O razie de amploare făcută de către rangeri în urmă cu exact un an de zile, în munte, a scos la iveală sute de capcane pentru prinderea animalelor sălbatice, în special a căprioarelor şi caprelor negre. Împreună cu jandarmii, rangerii au adunat atunci într-o singură oră, doar din zona Polatişte a rezervaţiei, sute de laţuri. „Pe o suprafaţă de circa 100 de metri pătraţi am găsit o mulţime de capcane. Toate au fost puse în locuri strategice, adică pe potecile pe care caprele negre, animalele sălbatice în general, coboară. Nu au altă rută, iar pe fiecare potecă erau câte două sau trei capcane puse în punctele cheie, în care aproape sigur se prindea un animal”, au declarau rangerii. Perioada aceasta este aleasă de către braconieri pentru a pune capcane, deoarece la sfârşitul toamnei, caprele coboară de pe piscuri în desişul pădurii, pentru a ierna. Aici au hrană şi trec prin aceste locuri, unde sunt prinse în capcană. Dacă sunt surprinşi asupra faptului, braconierii riscă închisoarea până la şapte ani. Parcul Naţional Defileul Jiului a fost înfiinţat în anul 2005, iar zona este deosebit de sălbatică, cu o floră şi faună foarte bogată.

One thought on “Defileul Jiului, ţinta braconierilor

  • despre braconajul din parul national defileul jiului ar trebui sa ne spuna mustata de la petrosani care nu are nici o tema de nimeni ca e angajat la ocolul petrosani si a terminat toate caprele negre si poate il ajuta si Picinis cu Nelu patronul de la restaurantul visina

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura