„Urmează să mai construim în România încă 13 magazine“, a declarat ieri preşedintele companiei, Dragoş Pavăl, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia lansării unui parteneriat între retailer şi jucătoarea de tenis Simona Halep. Dedeman a anunţat că vrea să lanseze, în colaborare cu Federaţia Română de Tenis, un proiect prin care să finanţeze construcţia sau amenajarea unui teren de tenis pentru fiecare magazin nou construit.
„În acest an vom finanţa construirea a trei terenuri, iar în următorii ani vom finanţa construirea diferenţei de 10 terenuri. Evident că ne-am făcut nişte calcule, pentru că aşa se procedează, şi am estimat ca buget pentru amenajarea unui teren suma de 30-35.000 de euro“, a spus Pavăl, răspunzând unei întrebări.
Dedeman a deschis în martie al 37-lea magazin al reţelei naţionale, la Sibiu, în urma unei investiţii de circa 13 milioane euro, şi urmează să mai inaugureze în 2014 alte trei unităţi, la Bucureşti (în cartierul Colentina), Deva şi Târgu Jiu. Bugetul de investiţii al Dedeman din acest an este de 65 milioane euro.
Dedeman, cea mai mare companie din domeniul retailului cu materiale de construcţii şi amenajărilor interioare din România, este controlată de oamenii de afaceri Dragoş şi Adrian Pavăl şi a încheiat anul 2013 cu afaceri de 2,67 miliarde lei (606 milioane euro) şi un profit net de 288,3 milioane lei (65,2 milioane euro). Compania deţine în prezent 37 de magazine, două centre logistice şi un parc auto propriu, având peste 6.700 de angajaţi. (A. Năstase)
Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…