Declaraţii surprinzătoare în dosarul lui Ridzi. Fost angajat al MTS recunoaşte că a încălcat legea la îndemnul ministrului

Natalia Bumbac

Aşa cum am scris în ediţiile anterioare, la utlimul termen din procesul deputatului Monica Iacob-Ridzi (foto) de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost audiate două persoane cercetate în dosar. Este vorba de Ioana Elena Vârsta, fosta consilieră a lui Ridzi şi Paul Diaconu, fost director general al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane a Ministerului Tineretului şi Sportului.

„Le-am propus să oprim această achiziţie”
Potrivit unui articol publicat pe site-ul mediafax.ro, Paul Diaconu a recunoscut în faţa magistraţilor că a greşit şi a pus acţiunile sale pe seama îndemnurilor şi asigurărilor date de fostul ministru. „Prima faptă pe care mi-o reproşez a fost că l-am ajutat pe inculpatul Iacobescu (Bogdan Petre Iacobescu, asociat şi administrator la firmele contractate pentru organizarea evenimentelor, n.r.), la cererea doamnei Vârsta, să întocmească oferta tehnică pentru evenimentul de la Costineşti. Am discutat atât cu doamna Ridzi, cât şi cu şefa de cabinet, doamna Cazan, le-am spus să oprim această achiziţie, întrucât nu mai este timp, dar doamna Ridzi a zis că este imposibil, că este un act asumat în faţa Guvernului sau a partidului, nu mai ştiu. Afirmaţia s-a dovedit reală, deoarece în câteva zile s-a schimbat un articol din actul normativ de înfiinţare a ministerului, pentru a putea organiza acest eveniment“, a declarat Diaconu în faţa judecătorilor ÎCCJ. Acesta a mai arătat că îşi reproşează faptul că a acceptat să facă parte din comisia de recepţie, în condiţiile în care nu avea experienţa necesară şi nici nu mai făcuse parte dintr-o astfel de comisie. În declaraţiile date în faţa judecătorilor, consiliera lui Ridzi, Ioana Vârsta a arătat că: „logica organizării unui eveniment atât de amplu – a fost intenţia de a creşte vizibilitatea unui minister nou înfiinţat, care dorea să marcheze acest lucru. Decizia de externalizare a evenimentului a fost incapacitatea funcţionarilor din minister de a-l organiza”. „La începutul lui aprilie 2009, Monica Iacob Ridzi s-a consultat cu preşedintele Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) care i-a recomandat procedura încredinţării directe, deoarece totul trebuia organizat într-o perioadă foarte scurtă“, a mai spus Vârsta.
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a fost condamnată, în 27 ianuarie 2014, de ÎCCJ, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, decizia nefiind definitivă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

6 minute ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

22 de ore ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

o zi ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

o zi ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

2 zile ago