Declaraţie politică a senatorului PNL Dorin Păran: România, încotro?

Domnule preşedinte al Senatului,
Doamnelor şi domnilor senatori,

Tot mai multe semnale vin în ultima perioadă pentru a ne atenţiona că economia mondială este tot mai vulnerabilă la şocurile negative care pot apărea. Mă refer doar la câteva şocuri: scăderea preţului petrolului, conflictele geopolitice, migraţia spre centrul şi nordul UE şi nu în ultimul rând, la turbulenţele de pe pieţele financiare.
Deşi avem ochii aţintiţi spre economiile cele mai bogate ale lumii – mă refer la ţările din grupul G 20 şi la semnalele pe care diverse instituţii financiare ni le dau, cu referire la FMI, categoric noi, românii, în special Parlamentul şi Guvernul României trebuie să fim foarte atenţi la bugetul ţării, la ţintele propuse pentru 2016 şi la deficitul de 2,8 la sută aprobat prin Legea de aprobare a Bugetului de stat în decembrie 2015.
Ştim cu toţii că G 20 şi principalele ţări economice emergente au cele mai puternice economii, aproximativ 85 la sută din activitatea economică a lumii şi aproape două treimi din populaţia lumii. Dacă aceste ţări îşi continuă strategiile de creştere economică prezentate, ele trebuie să pună la punct măsuri suplimentare în cazul în care economia mondială îşi va încetini creşterea.
Are România pregătite asemenea măsuri?
Dacă Guvernul le are, atunci ele pot fi implementate rapid. Încă nu putem răspunde, din acest punct de vedere. Guvernul trebuie să ne spună!
Aici cred că şi noi, Parlamentul României, respectiv Senatul României, trebuie să fim mai atenţi!

Doamnelor şi domnilor senatori,

Anul 2016 este an electoral şi avem cu toţii tendinţa să propunem şi să votăm legi populiste pentru a câştiga electoratul de partea noastră.
Trebuie, atunci când votăm, să ne gândim pe termen lung la efectele legilor să „măsurăm de 10 ori şi să tăiem o dată“ cum ar spune românul nostru obişnuit de pe stradă.
Scăderea preţului la carburanţi este un fapt care nu depinde de votul nostru, care va duce sigur la diminuarea veniturilor din TVA şi accize la Bugetul de Stat.
În final, spun deschis, dragi colegi senatori, să ne aşezăm cu toţii la masa dialogului, puterea şi opoziţia din Senat şi să „măsurăm de 10 ori“ după care să votăm.
În ceea ce ne priveşte pe noi, opoziţia PNL, vă propunem această „masă a dialogului de măsurat“ şi să dăm „vot PENTRU“ doar acelor legi care nu duc la creşterea cheltuielilor bugetare pe 2016 şi 2017. Iar atingerea ţintelor de venituri şi deficit bugetar pe 2016 să fie un deziderat şi al nostru, al tuturor senatorilor care am votat în decembrie Bugetul României pe anul 2016.
Sigur, acest semnal trebuie să-l trimitem şi UAT-urilor, Consiliilor Locale şi Judeţene. Oportunităţile şi priorităţile hotărârilor luate de către consilieri, trebuie să primeze în faţa tendinţelor de alocări de fonduri cu tentă populistă şi electorală.

Vă mulţumesc,
ing. Dorin Păran, senator PNL de Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • dl paran, spuneti ce a ti facut dvs de vand sunteti in parlament pentru judetul Hunedoara?cu ce a ti contribuit dvs la dezvoltarea judetului?cum a ti contribuit la dezvoltarea urbanistica, intelectuala si industriala a celor ce v-au votat?
    lasati ma cu aceste idei ale dvs., din scrisoareca daca va rog sa ne spuneti cum se implementeaza habar nu aveti.
    dle paran a ti fost parlamentar si la precedenta criza economica si ce a ti facut, ne a ti atentionat si atunci
    eu m am saturat de parlamentari habarnisti, de parlamentari care nu ma reprezinta si care nu sunt in stare sa si transouna ideile in presa.
    din pct meu de vedere e nevoie de o schimbare totala a clasei politice, dvs si alti ca dvs a ti fost in parlament si nu a ti facut nimic pentru tara ci doar pentru interesele dvs.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu vor să renunțe sub nici o formă la me­tehne. Gurile rele spun că unii…

20 de ore ago

10.000 de pretexte pentru a denigra CJ Hunedoara

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care…

20 de ore ago

Bulina albă

Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva Pentru că la Gala Premiilor UNITEM 2024, ediţia…

20 de ore ago

Bulina neagră

Sorin A., autorul a peste 130 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” Pentru că…

20 de ore ago

Chinuită chiar de nepoata pe care a crescut-o ca pe propria fiică

O bunicuță în vârstă de 80 de ani, din Hunedoara, s-a plâns Judecătoriei Hunedoara că…

20 de ore ago

Vitezoman lăsat pieton. A cerut să-i fie înapoiat permisul și a dat vina pe stâlpii de electricitate

Un șofer prins de polițiștii hune­do­reni circulând cu 107 km la oră prin localitate a…

20 de ore ago