Politica si administratie

Declaraţie politică a deputatului PSD Laurenţiu Nistor în Parlamentul României. Etică sau religie?

05 nistor (122)Colegul nostru, deputatul Remus Cernea, vine din nou cu o propunere legislativă pe care unii o vor considera, probabil, insultătoare pentru biserica ortodoxă română: vrea să elimine religia din programa şcolară obligatorie. În locul ei ar urma să fie predată materia denumită „etica”, de către absolvenţi de facultăţi socio-umane şi nu de preoţi, ca acum, religia devenind astfel facultativă. Această nouă materie ar urma ca să fie predată încă din clasa întâi, iar elevii să înveţe, în funcţie de vârstă, despre doctrinele şi valorile morale. Calificativele primite de elevi în timpul orelor nu vor mai conta la media generală.

Este ciudat însă de ce îşi doreşte domnul deputat Cernea înlocuirea orelor de religie cu cele de etică. Oare, indiferent de religie – creştină, musulmană ş.a.m.d. –, nu fiecare este, în sine, un cod etic, după care s-au ghidat sute de milioane de oameni de-a lungul vremii, validându-se astfel valoarea de adevăr peren? Religia îi învaţă pe copii lucruri mult mai complexe decât simplele norme de etică. Studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane, din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială nu este suficient pentru a detrona religia, ca materie obligatorie. Înlocuirea acesteia cu o variantă simplificată nu este o soluţie, indiferent de justificările pe care le poate aduce deputatul Cernea în sprijinul demersului său. Este ca şi cum ar cere ca şi orele de sport să devină facultative, iar „argumentul suprem” ar fi faptul că tot mai mulţi părinţi aduc scutiri medicale pentru copiii lor, ca să nu mai facă sport în şcoală.
În plus: care dintre cele 10 porunci nu se regăsesc în codul etic al oricui? După cum, la fel de bine, putem pune şi problema coruperii materiei predate la orele de etică. Ce ne facem dacă, în locul religiei, copiii noştri vor trebui să înveţe noţiunile corupte de morală? În România trăim o perioadă în care scara valorilor umane s-a inversat, în care binele a devenit rău şi invers, răul este propagat ca noul bine, când trădarea este văzută ca patriotism ori ca interes naţional, când statul – administraţia, justiţia etc. – s-a rupt de popor şi s-a spus că aşa e bine (deşi prin asta s-a negat însăşi motivul existenţei statului!) etc. Şi atunci, de ce trebuie să acceptăm riscul ca să înveţe copiii noştri aceste lucruri – teoretizate în expozeuri savante, în sprijinul cărora vin tot felul de inşi cu discursuri sforăitoare – când, de la bun început, ştim că există o mare posibilitate ca învăţăturile deprinse să fie greşite, deşi sunt învelite în poleială strălucitoare? Parcă e mai bine tot cu: „Să nu minţi, să nu furi, iubeşte-ţi semenii ca pe tine însuşi”… E mai aproape de fibra acestui popor, de mentalitatea românului, de sufletul său. Iată că, atât timp cât nu aduce un spor de instrucţie, o educaţie calitativ superioară faţă de religie, etica nu o poate substitui decât dacă se doreşte răul generaţiei de mâine. Oare asta ne dorim?
Laurenţiu Nistor, deputat în Colegiul Uninominal nr. 1 Brad – Valea Mureşului

One thought on “Declaraţie politică a deputatului PSD Laurenţiu Nistor în Parlamentul României. Etică sau religie?

  • Da mai comunistule. Mai bine fara orele alea ca si asa, ce vrei sa invete copii, mai alei cei din clasele mici, ca daca vor fi cuminti si vor face politica pesedista , o sa-i picteze si pe ei in biserica…???

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura