Declaraţie de presă a deputatului PSD Laurenţiu Nistor: Creşterea salariului minim brut pe economie – un indicator pe care îl simte orice angajat

Suntem europeni, trăim în Europa. Dar dacă evaluăm prosperitatea românilor printre europeni în cifre şi indicatori, rezultatul nu va fi descurajator.
Raportat la statele europene care au reglementat un salariu minim brut pe economie, România se află pe locul al patrulea cu cel mai mic venit, după Albania, Bulgaria şi Muntenegru, şi pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Bulgaria. Cel mai mare salariu minim din Uniunea Europeană se plăteşte în Luxemburg – aproape 2.000 de euro, urmat de Belgia şi Olanda -1.500 de euro. Germania a votat şi ea introducerea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2015, în valoare de 8,5 euro pe oră – aproximativ 1.700 de euro pe lună, mai ridicat decât în Marea Britanie şi SUA şi de trei ori mai mare ca salariul mediu din România.
Ceva trebuia făcut. Şi ceva s-a făcut. Guvernul României este în mijlocul unui proces de liberalizare a economiei şi deschiderea de noi sectoare, mai ales în energie şi telecomunicaţii, a concurenţei şi a investiţiilor. Şi cea mai elocventă dovadă că viziunea Executivului este corectă, este faptul că economia României s-a redresat, crescând doi ani consecutivi: cu 3,5 la sută în 2013 – cea mai mare creştere din Uniunea Europeană, şi cu 3,8 la sută în 2014.
În aceste condiţii, oamenii îşi doresc să simtă şi în portofel procentele anunţate la televizor. Cea mai directă măsură în acest sens rămâne creşterea salariului minim brut pe economie. Şi, în context, Guvernul a decis majorarea în mai multe etape. Astfel, salariul minim brut pe economie, care este începând de la 1 ianuarie 2015 de 975 lei, urmează să fie majorat cu încă 75 lei din luna iulie, până la valoarea de 1.050 lei. Iar în anul 2016, va fi majorat din nou de la 1.050 lei, la 1.200 lei.
România nu poate progresa cu adevărat câtă vreme aproape jumătate din populaţia sa se luptă cu sărăcia, iar foarte mulţi români sunt departe de nivelul de trai decent. Redirecţionarea creşterii economice trebuie să ducă, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani, spre reducerea diferenţelor dintre cei bogaţi şi cei săraci şi creşterea nivelului de trai pentru toţi. Aceasta este social-democraţia.

Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nu ti-e rusine tov. nistor? 975:4.45=219 euro.Atata e salarul minim acum. Nu ti-e rusine sa faci referire la salariile europene? Fiti-ar monta al dreaqu cu tine cu tot.De-ati trai voi cu 200 euro pe luna spagarilor.Doi mincinosi.Huooo

  • 1. Daca tot faci un comentariu citeste articolul macar de doua ori, nu de alta dar poate iti scapa chiar esenta articolului.
    2. Este facut un raport fata de salariile europene tocmai sa sublinieze cat de jos suntem cu salariile in marea familie a UE si sa arate necesitatea cresterii lor, aceasta fiind sustinuta din spate de o crestere economica reala a economiei Romaniei.
    3. Faza cu injuraturile iti arata o mentalitate de sapator de santuri care mai repede injura decat sa argumenteze. Este adapostul celor care au cuvinte putine in dictionarul personal, precum si o capacitate mica de a intelege ce se petrece in jurul lor.
    4. Catre redactie
    Nu realizez cum a putut fi afisat un comentariu ca cel al susnumitului "Munteanu".

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

6 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

6 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

6 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

6 ore ago