Declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor

Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Transparenţă decizională, a fost publicat, în data de 4.02.2020, Proiect de ordin al preşedintelui ANAF pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA.

Motivul emiterii actului normativ şi propunerile care vizează modificările se regăsesc în referatul de aprobare, astfel:
În vederea realizării măsurilor de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, ca obiectiv al Planului de măsuri pentru eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul General Consolidat, precum şi ca urmare a solicitărilor transmise de Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală, una dintre acţiunile de întreprins asumate este reprezentată de introducerea în declaraţia 394 „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional“, a unei casete în vederea bifării tranzacţiilor cu persoanele afiliate.
Necesitatea cunoaşterii tranzacţiilor efectuate pe teritoriul naţional între persoanele afiliate derivă din faptul că acestea reprezintă un procent semnificativ în totalul tranzacţiilor, activitatea companiilor multinaţionale extinzându-se în ultimii ani pe teritoriul României.
Din analiza acţiunilor de inspecţie fiscală efectuate, s-a constatat faptul că se întâlnesc cazuri în care tranzacţiile efectuate între persoane afiliate sunt realizate la un preţ inferior celui de piaţă, în detrimentul afiliaţilor români şi, implicit, a bugetului general consolidat.
În acest context, în vederea extinderii analizei de risc asupra companiilor multinaţionale, a fost identificată necesitatea identificării tranzacţiilor derulate pe teritoriul naţional între persoane afiliate, prin intermediul declaraţiei informative D394.
Astfel, la cartuşele C – F din formularul 394, se va solicita precizarea calităţii de „Persoană afiliată“, definită conform art. 7 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin bifarea casetelor corespunzătoare (DA/NU) pentru fiecare furnizor/beneficiar al persoanei impozabile înregistrată în scopuri de TVA care depune declaraţia informativă.
De asemenea, ţinând seama de propunerile organelor fiscale teritoriale, în vederea realizării unor corelaţii între datele declarate în decontul de TVA şi cele din formularul D394, au fost introduse informaţii privind achiziţiile de la agricultorii înscrişi în Registrul agricultorilor, care aplică regimul special, precum şi compensaţia în cotă forfetară aferentă, conform prevederilor art. 315^1 din Codul fiscal.
Totodată, la cartuşul I – „Alte informaţii“, se va introduce punctul 8, cu precizarea că, în situaţia în care persoana impozabilă a desfăşurat în perioada de raportare operaţiuni taxabile de la persoane afiliate, se vor completa în mod automat, pe baza informaţiilor cuprinse în listele de detaliu din cartuşele C – F, următoarele:
– numărul total de persoane afiliate (CUI-uri/CNP-uri unice);
– valoarea totală a bazei impozabile aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii taxabile efectuate către persoane afiliate, valoarea totală a bazei impozabile aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii de la persoane afiliate (cu excepţia operaţiunilor de tip N sau NA) şi valoarea totală a TVA aferentă acestora, defalcată pe cote de TVA (24%, 20%, 19%, 9%, 5%);
– valoarea totală a bazei impozabile aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii de la persoane afiliate neînregistrate în scopuri de TVA (lit. D – tip operaţiune N), cu excepţia achiziţiilor de bunuri şi servicii de la persoane afiliate neînregistrate în scopuri de TVA care aplică regimul special pentru agricultori;
– valoarea totală a bazei impozabile aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii de la persoane afiliate neînregistrate în scopuri de TVA care aplică regimul special pentru agricultori (lit. D – tip operaţiune NA).

Dintre instrucţiunile de depunere şi completare a formularului (394) „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA“, prezentăm următoarele:
1. Declaraţia se completează şi se depune de către:
a) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile în România pentru care persoana obligată la plata taxei este furnizorul/prestatorul conform art. 307 alin. (1) sau (7) din Codul fiscal sau beneficiarul conform art. 331 din Codul fiscal. Declaraţia se depune pentru orice operaţiune taxabilă în România pentru care, conform titlului VII din Codul fiscal, este emisă o factură, inclusiv pentru avansuri, precum şi pentru operaţiunile la care se aplică sistemul TVA la încasare.
Declaraţia trebuie să conţină facturile care au fost emise în perioada de raportare, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea „taxare inversă“ sau „TVA la încasare“, indiferent de data la care intervine exigibilitatea TVA.
De asemenea, în declaraţie se înscriu, pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile în România, următoarele informaţii:
– baza impozabilă şi TVA aferente facturilor emise prin autofacturare conform lit. I pct. 2 din anexa nr. 1 la ordin;
– valoarea totală a bonurilor fiscale, inclusiv facturile simplificate şi bonurile fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate conform prevederilor art. 319 alin. (12), (13) şi (21) din Codul fiscal, indiferent dacă au/nu au înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului;
– valoarea totală a documentelor emise pentru livrări de bunuri/prestări de servicii pentru care nu există obligaţia emiterii unei facturi şi nici a bonului fiscal.
b) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal, care realizează achiziţii de bunuri sau servicii taxabile pentru care locul livrării/prestării este în România conform art. 275, respectiv 278 din Codul fiscal, inclusiv achiziţiile pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA conform art. 307 alin. (2), (3), (5) şi (6) şi art. 331 din Codul fiscal, indiferent de data la care intervine exigibilitatea taxei.
Nu se înscriu achiziţiile intracomunitare de bunuri şi servicii pentru care există obligativitatea înscrierii în declaraţia 390.
Declaraţia trebuie să conţină facturile care au fost primite în perioada de raportare, indiferent de data la care intervine exigibilitatea TVA, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea „taxare inversă“ sau „TVA la încasare“, precum şi borderourile de achiziţii de bunuri, filele din carnetele de comercializare a produselor din sectorul agricol în cazul achiziţiilor efectuate de la persoane fizice, contracte încheiate cu persoane fizice şi/sau alte documente.
De asemenea, în declaraţie se înscrie valoarea totală a facturilor simplificate şi a bonurilor fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate conform prevederilor art. 319 alin. (12), (13) şi (21) din Codul fiscal, dacă au înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului.
2. Declaraţia se depune la organul fiscal competent până în data de 30 inclusiv a lunii următoare încheierii perioadei de raportare, declarate pentru depunerea decontului (luna, trimestrul etc.), inclusiv dacă în această perioadă nu au fost realizate operaţiuni de natura celor care fac obiectul declaraţiei. în cazul în care perioada de raportare este luna calendaristică, termenul de depunere a declaraţiei pentru luna ianuarie, este până la data de 28, respectiv 29 februarie.
3. În cazul în care, după depunerea declaraţiei, persoana impozabilă constată existenţa unor omisiuni/erori în datele declarate, aceasta trebuie să depună o nouă declaraţie corect completată cu operaţiunile care necesită modificarea şi/sau operaţiunile care nu au fost declarate, declaraţie care înlocuieşte declaraţia informativă depusă iniţial. Nu vor face obiectul redepunerii declaraţiei, facturile primite de persoana impozabilă în altă perioadă de raportare faţă de data emiterii acestora de către furnizori
4. Declaraţia se depune în format electronic sub forma unui fişier PDF, care are ataşat un fişier XML, a cărui structură este disponibilă pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
4.1. Declaraţia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e- România. Pentru depunerea declaraţiei, plătitorul trebuie să deţină un certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată.
4.2. Declaraţia se poate depune şi în format electronic, însoţită de anexa nr. 1 la ordin, în format hârtie (doar prima pagină), semnată şi ştampilată, conform legii. Declaraţia în format electronic, însoţită de formularul listat, semnat şi ştampilat, se depune direct la registratura organului fiscal competent ori se comunică prin poştă cu confirmare de primire.
5. Declaraţia se completează/validează cu ajutorul programelor de asistenţă. Programele de asistenţă sunt puse la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale subordonate sau pot fi descărcate de pe site-ul ANAF, la adresa www.anaf.mfinante.gov.ro

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.
Societate de consultanţă fiscală • Societate de audit financiar
email: office@tvgtax.ro

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago