Categories: ActualitateFlash

Decizie irevocabilă: Baronii fierului din Hunedoara rămân după gratii

Cristina Ghenea

Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au respins, ieri, recursul formulat de cei trei evazionişti fiscali din municipiul Hunedoara, cercetaţi pentru afaceri ilegale cu produse laminate. Prin urmare, Adrian Filer, Florin Uscatu şi Dorin Cupeţiu îşi vor petrece următoarele 29 de zile închişi.
Judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia au soluţionat, ieri, recursul pe care cei trei afacerişti l-au formulat împotriva hotărârii prin care au fost arestaţi preventiv. Instanţa a respins recursul, astfel că aceştia sunt nevoiţi să rămână în spatele gratiilor pentru cel puţin 29 de zile. Florin Gheorghe Uscatu – acţionar majoritar al firmei ISON Grup SRL şi al altor firme profilate pe recuperarea fierului vechi, dar şi fost finanţator al echipei de fotbal Corvinul 2005, Adrian Filer – fost adjunct al şefului Poliţiei Hunedoara şi actual administrator al ISON Grup SRL, precum şi omul de afaceri Dorin Eugen Cupeţiu au fost ridicaţi, luni dimineaţă, alături de alte opt persoane din municipiul Hunedoara, pentru a fi audiaţi de procurorii DIICOT. Aceştia sunt suspectaţi de evaziune fiscală şi delapidare, după ce au derulat mai multe afaceri necurate cu produse laminate, cauzând un prejudiciu de 1,8 milioane de euro. Dintre cele 11 persoane audiate, Uscatu, Filer şi Cupeţiu au fost singurii reţinuţi de procurori, iar apoi arestaţi.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Numa asa sa nu tac si yo dracu, dar pe domnul Filer l-am vazut personal cum cara o plasa de bani de la banca din oras. Tot personal, nu am mai vazut in realitate o plasa cu bani decat atunci cand a trebuit sa fur pentru ea, respectiv cand am furat cupru din combinat. Intr-o noapte am facut o plasa de bani impreuna cu giagalaii din Micro 5 si asa am reusit si eu sa-mi platesc restantele la facultati. Facand 2 facultati in paralel, sesiunea de toamna imi era full - adica tot vreo 40 de examene cam cat aveam si in sesiunile normale.

  • Ce infranctiuni facea politistul Filer cand era in functie ,ar trebui sa se ancheteze trecutul lui ,dosarele care lea solutionat .

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT VIOLENT PRODUS PE O STRADĂ DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…

17 ore ago

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

o zi ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

3 zile ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

3 zile ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

3 zile ago