Categories: Sport

Decid cum sună viitorul

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au ca obiectiv acumularea a patru puncte din ultimele trei partide programate până la întreruperea Ligii Naţionale. Atingerea acestei ţinte va fi răsplătită cu încasarea drepturilor financiare, în vreme ce ratarea ei le va costa pe „vinovate” excluderea din lot.

„Profesionistele rămân, celelalte pleacă”
În primul meci din această serie de trei partide, care va decide cum sună viitorul handbalistelor devene, Cetate joacă, mâine, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Deva, cu Oţelul Galaţi. O victorie ar fi la îndemână şi ar reprezenta un bun start pentru realizarea obiectivului impus de finanţatorul Marian Muntean. Oţelul are probleme, dovadă că a cedat etapa trecută, în deplasare, în faţa nou-promovatei Univ. Reşiţa, iar Cetate s-a mişcat cu destul talent în ultimele două jocuri, ambele câştigate. „Am muncit mult în această săptămână, pentru le „repara” mentalitatea şi am recurs chiar la unele compromisuri, ca să avem o atmosferă bună la echipă. Eu le ajut, dar nu pot să le bag şi mingea în plasă, sau să câştig jocul pentru ele. Dacă handbalistele nu vor deveni conştiente că au obligaţia să muncească şi să aibă rezultate pentru banii pe care-i primesc, atunci, ne vom despărţi. Am fixat ca obiectiv câştigarea a patru puncte din ultimele trei jocuri din acest an, cele cu Oţelul (acasă), U. Cluj (deplasare) şi Tomis Constanţa (acasă). E un target accesibil, care ne-ar menţine în grafic, dar dacă dezamăgesc voi renunţa la jucătoarele vinovate. Handbalistele serioase, disciplinate şi profesioniste vor rămâne la echipă, iar cele care nu vor performanţă vor pleca, în pauza de două luni care urmează”, a spus Muntean, finanţatorul echipei devene.

„Contează ambiţia şi sufletul”
Referitor la meciul cu Oţelul, Marian Muntean, care în această perioadă este şi antrenorul echipei sale, crede că diferenţa se va face la capitolele ambiţie, disciplină şi suflet. „Cu excepţia Oltchimului, celelalte echipe din Liga Naţională sunt cam la acelaşi nivel. Aşa că, acolo unde nu dictează arbitrii, meciurile se câştigă de echipele mai ambiţioase, mai disciplinate şi care pun mai mult suflet. Sper ca arbitrii Barcan şi Ciurea să uite de prietenia care-i lega de Oţelul, când echipa era antrenată de Cornel Bădulescu, şi să fie corecţi, pentru că atunci, avem mari şanse să câştigăm”, a precizat Muntean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie din zonă s-a gândit să facă bani din postura…

15 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că zi și noapte a coordonat acțiunile de deszăpezire…

15 ore ago

Bulina neagră

C.D., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru acte de violență…

15 ore ago

Despre taxele şi impozitele locale – răspunsuri la întrebări frecvente. De ce se majorează?

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, a făcut ieri o sesiune video, pentru a explica hune­do­re­nilor de…

15 ore ago

Un recidivist și-a călcat iubita în picioare. Femeia l-a iertat!

Agresorul a acționat chiar în văzul lumii, într-un supermarket din Deva. Femeia fusese de mai…

15 ore ago

Acuzat că și-a agresat sexual fiica vitregă

Polițiștii din cadrul Poliției Muni­ci­piu­lui Deva au reținut pentru 24 de ore un bărbat din…

15 ore ago