Decât sã-l finalizeze, mai bine l-au închis!

  Oana Mihnea

Deşi a fost recent asfaltat şi deschis circulaţiei abia în această vară, DJ 706 A, care face legătura între localităţile Visca şi Ţebea, a fost închis pe perioada anotimpului rece.

Unul dintre motivele pentru care s-a dorit construirea acestui drum este acela de a scurta distanţa dintre Ţinutul Moţilor şi localităţile de pe Valea Mureşului. De asemenea, s-a dorit facilitarea accesului la binecunoscutul obiectiv turistic din Ţebea, astfel încât oamenii să aibă o alternativă la drumul care trece prin municipiul Brad. Drumul Judeţean 706 A are o lungime de aproximativ 15 kilometri, însă a fost închis circulaţiei prin  aşezarea unor panouri de avertizare.
Pentru a afla motivele luării acestei decizii, drumul aparţinând Consiliului Judeţean, am luat legătura cu Dorin Gligor, vicepreşedintele CJ,  care a preluat în urmă cu două zile funcţia de conducere. „Este adevărat că drumul respectiv a fost închis pe perioada 15 noiembrie-15 martie. Motivul este acela că drumul nu a fost finalizat şi nu există parapeţi de protecţie. În consecinţă, este foarte periculos pentru şoferi să parcurgă acest traseu, pentru că există riscul de producere a unor accidente grave. Deşi trebuia finalizat cu mult timp în urmă, nu ştiu de ce nu s-a întâmplat acest lucru. Am trimis deja o echipă de la Direcţia Tehnică a instituţiei noastre la faţa locului să vadă care este situaţia şi, în cel mai scurt timp, vom lua măsurile necesare.“
De precizat că, acest drum este construit prin pădure, fiind numeroase curbe strânse şi râpe adânci pe alocuri. Mai mult decât atât, pe tot parcursul celor 15 kilometri, nu există semnal la telefonul mobil.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

2 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

2 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

2 zile ago