Debut de mandat cu inundaţii, pentru edilul din Gurasada

Magdalena Şerban

Deşi s-a înregistrat o prezenţă la vot de 61 de procente în comuna Gurasada, edilul locului, Silviu Nan (USL) (foto), este de părere că ar fi venit cu mult mai multă lume, dacă ploaia abundentă nu şi-ar fi arătat colţii taman în ziua votului.
„Este cea mai amară victorie a mea. Cu toate că am luat 93 la sută din voturile exprimate, clasându-mă cu mult înaintea contracandidaţilor mei de la USP, respectiv PP-DD, apa ne-a făcut necazuri. O ploaie torenţială a început duminică pe la 18:30 şi a ţinut până noaptea. Oamenii, săracii, nu aveau cum să mai vină la vot, în condiţiile acestea. A distrus drumuri, a rupt podeţe şi aşa cum nu se putea mai rău, au fost compromise recoltele şi a intrat în gospodăriile localnicilor. A fost blocată circulaţia inclusiv pe DN7 (duminică spre luni), să nu mai vorbim de drumul de la Boiu de Sus la Cărmăzăneşti, plus alte drumuri. Inundaţii au fost la Gurasada, Câmpuri, Gothatea şi Boiu. A fost afectat şi DJ707G. Aşa că victoria mea nu mi-a adus multă bucurie imediat după alegeri. Bine că s-a potolit vremea şi s-a stabilizat situaţia. Din păcate, chiar dacă apa s-a dus, am rămas cu consecinţele. Mulţumesc consătenilor că m-au primit pentru încă patru ani, în sânul lor. Le mulţumesc tuturor, fie că au venit sau nu la vot. Sunt absolut de înţeles cei care au absentat, pentru că ştiu că nu ar fi putut ajunge în siguranţă. Mai ales, cei mai în vârstă”, a spus Silviu Nan, primarul din Gurasada, aflat la al patrulea mandat.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Prietene, daca nu asfaltezi drumurile la Boiu de Sus si Danulesti, nu regularizezi cursul vaii (Gurasada-Gothatea) si a principalelor piraie din Gurasada,Cimpuri Surduc,canalizarea in Gurasada-Gothatea- Cimpuri Surduc, am asa o presimtire ca e ultimul tau mandat. Acum ai avut contracandidati de paie. In rest ....... felicitari si ... la treaba !

  • 93 la suta...?????
    Felicitari!
    Inca putin si ajungeti candidat unic!
    Se reinventeaza,partidul unic al celor din Gurasada.
    Cit despre "potop", bine ca ati scapat cu atit si s-a potolit repede. Dar sa nu fie , cine stie ce semne.....la rezultatul ala de 93 %..???
    :)

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

13 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

13 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

13 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

13 ore ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

13 ore ago