Sport

Debut cu dreptul, la mondiale, pentru Cosmin Gîrleanu

07-box-20-noiembrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

Boxerul hunedorean Cosmin Gîrleanu (foto) a câştigat prima partidă la Campionatul Mondial de Tineret, de la Sankt- Petersburg, învingându-l pe pugilistul thailandez Chakhrit Wanichachiwa. Sportivul de 17 ani va lupta azi, în optimi, contra unui indian.

Victorie în unanimitate
Campionul mondial de juniori a început cu dreptul cursa pentru titlul suprem la categoria tineret şi l-a învins fără probleme, în 16-imile competiţiei, pe thailandezul Chakhrit Wanichachiwa. Cei cinci arbitrii au văzut în unanimitate victoria românului, toţi indicând scorul de 30-27. Site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Box Amator, www.aiba.org, a elogiat victoria românului. „Campionul mondial de juniori la categoria semimuscă (49 de kilograme), Cosmin Gîrleanu, şi-a început campania de la Sankt Petersburg arătând o formă deosebită în faţa thailandezului Chakhrit Wanichachiwa”, scrie site-ul respectiv.

Azi se duelează pentru un loc în sferturi
În optimile de finală ale categoriei 49 de kilograme, Gîrleanu va boxa azi cu indianul Sachin, care l-a învins pe mexicanul Gustavo Antonio Perez Alvarez, tot după o decizie unanimă a celor cinci arbitrii. Învingătorul din acest meci va întâlni, în sferturi, câştigătorul din partida Cheng –Yu Hsu (Taipei) – Syrgak Dzhanseitov (Kyrgyzstan).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura