Sport

Debut bun de sezon pentru atleţii din Deva

Federaţia Română de Atletism a organizat la finalul săptămânii trecute, la Bacău, pri­mul concurs de sală din acest început de an competiţional. De fapt au fost două concur­suri care s-au derulat în paralel: Cupa Bistriţei – ediţia cu nr. 36 şi prima etapă din cadrul Campionatului Naţional de atletism indoor pentru categoriile de seniori, tineret şi juniori 1.
Competiţia a reunit sportivi legitimaţi la mai multe secţii de performanţă din ţară, mulţi dintre aceştia fiind prezenţi pentru a-şi verifica nivelul de pregătire şi pentru a acumula punc­tele necesare pentru califi­carea la Cupa Bal­canică (atât pentru juniori cât şi pentru se­niori) programată în luna februarie. Mai mult, pentru atleţii seniori, în luna martie sunt pro­gramate Campionatele Europene din Polonia şi sunt necesare să fie îndeplinite baremuri de calificare la competiţia continentală.
Sâmbătă, în prima zi de întreceri, deveanca Florentina Marincu-Iuşco (în foto, pe podium), legitimată la LPS Cetate Deva, a avut o evoluţie bună în proba de triplusalt, pe care a câştigat-o fără probleme, cu o săritură de 13,33 metri. În proba similară a băieţilor, Andrei Ovidiu Şitoianu, şi el legitimat la LPS Cetate Deva, unde se pregăteşte cu prof. Mihai Luca, a reuşit o frumoasă surpriză, câştigând proba cu o săritură care a măsurat 13,75 metri.
Claudia Florea, de la SCM Deva şi CS Ghelari (avându-l ca antrenor pe…primarul Emerson Toma), a câştigat, aşa cum ne aşteptam, pro­ba de 1.500 m a fetelor, cu timpul de 4:24,72, în timp ce hunedoreanul Adelin Daniel Pop (CSS Hunedoara ) a încheiat proba similară a băieţilor pe locul V, cu timpul de 4:16,60.
Ieri.duminică, în reuniunea programată în cursul dimineţii, în proba de săritura în lun­gime, Florentina Marincu-Iuşco s-a impus cu o săritură care a măsurat 6,35 m, în clasa­mentul probei punctând şi junioara Emilly Georgia Mihuţ (LPS Cetate Deva), care a sărit 5.04 m. La masculin Andrei Ovidiu Şitoianu a încheiat proba pe primul loc cu o săritură de 6.23 metri.
Junioara Elisa Xandra Marisia Enache (LPS Cetate Deva) s-a clasat pe locul secund în proba de săritura cu prăjina, finalizând com­petiţia la înălţimea de 1, 60 metri.
Cea de a doua etapă din cadrul campio­natului naţional de sală este programată la finalul acestei săptămâni, la Complexul Sportiv Lia Manoliu, din Bucureşti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura