Debranşaţi abuziv de la reţeaua de apă

Maximilian Gânju

Zeci de familii din Valea Jiului au fost debranşate de la reţeaua de apă potabilă de către furnizor, pe motiv de neplată, însă nu s-a respectat şi termenul legal de somare.
SC Apa Serv Valea Jiului încearcă să-şi acopere găurile din buget, prin recuperarea creanţelor de la consumatorii casnici care au datorii, însă de multe ori se comportă ca o societate care are monopol. Exemplu este şi cazul unor familii din cartierul Colonie din Petroşani, care pentru câteva sute de lei restanţe la facturi, s-au trezit luni fără apă. Nimic anormal în fond şi la urma urmei, însă somaţia trimisă de către distribuitorul de apă rece intra în vigoare doar din data de 5 august a.c., deci, peste două zile. Până atunci, restanţierii aveau termen de plată a datoriei, iar unii dintre ei chiar puteau evita debranşarea. „Am o datorie de 309 lei din luna iulie, deci, puteam să achit conform somaţiei de plată până la data de 5 august. Ei au venit luni şi mi-au tăiat apa. I-am întrebat pe muncitori şi au ridicat din umeri. Au zis că aşa au primit ordin de la director. Nu sunt singurul care a păţit aşa ceva, mai sunt câteva familii în cartier care aveau achitata factura la zi conform angajamentului de plată şi tot au fost debranşate. Asta este situaţia, e o măsură abuzivă şi nu avem ce face, pentru că ei ştiu că suntem săraci şi nu-i putem da în judecată”, spune unul dintre cei care au rămas fără apă potabilă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Intervenții pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…

8 ore ago

Atenție la riscurile generate de formarea țurțurilor de gheață pe clădiri

Pentru a evita incidentele, sfătuim pietonii să circule pe mijlocul trotuarelor, la distanță de clădiri,…

9 ore ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 10 ianuarie

ora 11.00   Situația actualizată a intervențiilor autorităților din județul Hunedoara referitoare la înlăturarea  efectelor…

9 ore ago

PETROŞANI. În teren, încă e la primele ore

Ca urmare a ninsorilor din ultimele două zile, suntem - și astăzi - în teren…

11 ore ago

Bărbați reținuți de polițiștii din municipiul Vulcan, bănuiți de furturi din locuințe

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au reținut, la data de 9 ianuarie a.c., doi…

11 ore ago

!! ANUNȚ DE INTERES PUBLIC !!

⚠️ Stimați cetățeni ai comunei Pestișu Mic, în primul rând vă mulțumim pentru înțelegerea de…

12 ore ago