Categories: ActualitateFlash

De Rusalii, potopul a lovit comuna Şoimuş

Livia Botici

O ploaie torenţială de numai 20 de minute a distrus zeci de gospodării din comuna Şoimuş, din cauză că reţeaua de canalizare nu a făcut faţă debitului mare de apă. Locuitorii de aici nu mai pot nici măcar să bea apă din fântâni, pentru că aceasta este roşie.

Rupere de nori

Duminică dimineaţă, soarele şi cerul senin dădeau impresia localnicilor comunei Şoimuş că vremea rea a trecut şi că ploile au dispărut, în sfârşit. Era, se pare, doar liniştea dinaintea furtunii. Asta, pentru că, în jurul orei 16, cerul s-a acoperit, aproape instantaneu, de nori, şi o ploaie torenţială s-a abătut asupra gospodăriilor. „Pârâul, care trece pe lângă casa mea, făcea o gălăgie infernală, era un vuiet de parcă venea sfârşitul lumii. În câteva minute, apa mi-a intrat în curte, mi-a luat toate alimentele din pivniţă şi mai era puţin şi îmi intra şi în casă. Din toată recolta din grădină, mi-au mai rămas numai cartofii. Aveam 20 de pui, acum mai am numai şapte, restul s-au înecat”, a declarat Alexandru Gherga, din satul Păuliş. „Este un dezastru ce s-a întâmplat, am numai noroi şi mocirlă în toată curtea şi în beci, totul este distrus. De câte ori plouă mai tare, apa ne intră în curte, aşa ceva nu este posibil. Din fântâna noastră, veneau copiii de la şcoală şi luau apă. Acum, apa nu mai este bună de băut, este roşie, nici la animale nu putem să o dăm”, spune Dana Gavrilă, din Păuliş.

Canalizare precară

În anul 2000, o viitură asemănătoare a distrus culturile şi casele locuitorilor din Păuliş. „Nu vreau să mai stau cu frică atunci când plouă şi să mă tem că intră apa în curte. M-am săturat de acest coşmar. Canalizarea nu face faţă, este veche. Nu vreau altceva, decât să fiu liniştită atunci când afară plouă!”, a declarat Olivia Horvat, din Păuliş.

Primar inundat

În urma viiturii de duminică, în comuna Şoimuş au fost afectate peste 30 de gospodării, două drumuri au fost distruse, şi mai mult de 20 de hectare de teren agricol au fost inundate, iar de furia apei, nu a scăpat nici primarul comunei Şoimuş. „La mine acasă, la Chişcădaga, apa a intrat în curte, în garaj şi în beci. Am pus câteva scânduri, ca să putem trece. Oamenii au dreptate, într-adevăr, canalizarea este o problemă, şi voi încerca să o rezolv, pentru ca oamenii să nu mai aibă de suferit”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Dorel Logojan, primarul comunei Şoimuş.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

19 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

19 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

19 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

19 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

19 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

19 ore ago