Categories: Sport

De la chef, la victoria sezonului

Ciprian Marinuţ

Petrecerile şi voleiul fac, în mod excepţional, casă bună la CNS CSS „Cetate” Deva. Echipa de junioare a clubului devean a învins, scor 3-2, după un meci de maximum dramatism, formaţia CNNT Craiova, deşi a avut în teren patru jucătoare care petrecuseră în noaptea dinaintea partidei la majoratul unei colege.

David petrecăreţ, Goliat cu fiţe
Cu două jucătoare de Divizia A în lot şi o medie de înălţime a echipei de peste 1,76 metri, CNNT Craiova era favorită clară în partida de la Deva. De parcă atuurile „Goliatului” din Craiova nu ar fi fost suficiente, patru dintre voleibalistele de la Cetate au petrecut înaintea meciului, până aproape de dimineaţă, la majoratul colegei de echipă, Andreea Sîrghia. Pornind de la aceste premise, antrenorul Liviu Grădinaru se gândea că echipa sa va suferi o nouă înfrângere usturătoare. Spre surpriza sa şi a spectatorilor, voleibalistele devene au reuşit o mică minune, câştigând partida prin specularea slăbiciunilor şi fiţele puternicelor adversare.

Conduse de două ori, dar victorioase
Primul set a confirmat calculele hârtiei. Ocupantă a locului trei în clasament, CNNT Craiova a dominat jocul şi s-a impus lejer cu 25-14. A urmat o relaxare a oltencelor, iar Cetate a câştigat în mod surprinzător în setul secund cu 25-15, în principal, graţie deselor erori ale adversarelor. Echipa din Craiova a revenit în avantaj după setul trei, pe care l-a câştigat mai greu decât îşi propusese cu scorul de 25-20. Ce a urmat în ultimele seturi e greu de descris în cuvinte. Devencele au condus aproape în permanenţă în setul patru (11-5, 13-7, 16-15), însă au fost egalate pe final 22-22 şi apoi, conduse cu 23-22. „Am făcut unele schimbări la derută, iar antrenorul adversarelor a muşcat momeala. Prin urmare, fetele au câştigat trei puncte consecutive şi au câştigat setul cu 25-23, egalând situaţia la general, 2-2”, a spus antrenorul Liviu Grădinaru. Suspansul a atins punctul culminant în finalul setului decisiv. După 10-12 şi 13-14, Cetate a egalat la 15-15. „La acest scor, indicaţia mea, şi cred că şi a antrenorului de la Craiova, a fost de a forţa serviciul, cum fac echipele de Divizia A. În prima fază, ambele echipe au trimis în fileu şi s-a ajuns la scorul de 16-16. Apoi, oltencele au trimis serviciul în fileu, iar fetele noastre au avut nervii mai tari. Miriam Neamţu, cu lacrimi în ochi, a reuşit două servicii corecte şi a adus victoria cu 18-16 şi 3-2 la seturi. Cred că e victoria sezonului”, a spus Liviu Grădinaru.
În ciuda acestui succes, echipa deveană mai are doar şanse teoretice de calificare la turneul semifinal. „Ne-am trezit târziu. Mai avem doar şanse teoretice de a ajunge la turneul semifinal. Oricum, vom lupta până în ultima etapă”, a spus tehnicianul echipei devene.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

4 tineri ajutați de jandarmii montani după ce au alunecat cu mașina într-o râpă

În după-amiaza zilei de 30 decembrie, în jurul orei 16.00, în timp ce patrulau pe…

12 ore ago

Umbrarescu a cumparat combinatul siderurgic din Hunedoara

Ziarul Financiar scrie ca Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic antreprenor din construcţii, a semnat un…

o zi ago

ANUNŢ ANGAJARE

SC Patiseria Doni Ile SRL angajează 2 brutari cod cor 751201. Cv-urile se trimit pe…

o zi ago

ANUNŢ ANGAJARE

SC Dua Pek SRL angajează 2 brutari cod cor 751201. Cv-urile se trimit pe mail…

o zi ago

Beneficiarii UAMS „Arsenie Boca” NU vor fi abandonaţi!

Unitatea se transformă în „Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Adulţi cu Dizabilităţi - Arsenie…

2 zile ago