De ce se tem primarii care au câștigat finanțările pe gaz metan

Prefectul de Hunedoara a discutat, ieri, cu cei 10 primari din județ care au reușit să obțină finanțări pentru introducerea gazu­lui metan în localitățile lor

După semnarea contractelor
Primarii din Brad, Crișcior, Ilia, Dobra, Baru, Sântămăria Orlea, Sălașu de Sus, Baia de Criș, Vața de Jos și viceprimarul comunei Ribița au prezentat o parte din temerile pe care le au în legătură cu unele situații financiare, administrative sau teh­nice cu care s-ar putea întâlni în im­ple­mentarea proiectelor.
Prefectul le-a propus edililor ca urmă­toa­rea rundă de discuții privind aceste pro­iecte să aibă loc după semnarea con­trac­telor de finanțare, cu participarea reprezen­tantului constructorului rețelei de gaz de înaltă presiune. De asemenea, în urma întâlnirii de astăzi, va fi redactat și trimis guvernului un memoriu prin care primarii so­licită sprijin pentru rezolvarea pro­ble­me­lor legate de sumele mari con­ținute de cota de cofinanțare și de Taxa pe Valoare Adău­gată, în condițiile în care va­loarea proiec­telor este foarte mare pentru ca acestea să fie suportate de bugetele locale.
În urmă cu trei săptămâni, Guvernul României, prin Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Operațio­nal Infrastructură Mare (AM POIM), a anun­­țat finalizarea evaluării cererilor de fi­nanțare depuse pentru „Dezvoltarea re­țe­lelor inte­ligente de distribuție a gazelor naturale”, în urma căreia cele 10 localități hunedorene, grupate în 4 proiecte mari, vor beneficia de finanțare pentru introdu­ce­rea gazului metan.
Valoarea cumulată a investițiilor pentru ju­dețul Hunedoara este de 371.871.429 de lei, din care bugetul total eligibil de la UE este de 259.274.637 de lei.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • stai asa ca nu i asa, nu v am zis ca nu e simplu, multi dintre primari nu stiu pe ce lume sint

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un perso­naj din zonă tot se bate cu pumnul în…

13 ore ago

Bulina neagră

Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…

13 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…

13 ore ago

La Deva, ca peste tot. Un loc de parcare pentru 5 mașini

Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…

13 ore ago

În acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…

13 ore ago

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…

13 ore ago