De ce să nu dezvolţi turismul

Sâmbătă, zi frumoasă de noiembrie, în perfect acord cu estimările meteo. Scena acţiunii – nu departe de Deva. Mă plimb pe jos, pe drumuri mai mult sau mai puţin asfaltate, asta a contat chiar foarte puţin. Multe frunze căzute, colorit divers al arborilor, linişte. Peisajul se întinde variat, dealuri împădurite, localităţi, în depărtare, Retezatul.
Mă gândeam ce loc de agrement extraordinar s-ar putea amenaja, cu cheltuieli minime, dar cu multă imaginaţie şi bunăvoinţă. Astfel, Deva ar putea avea un loc de agrement similar cu cele din oraşele mari, europene. Am rotit privirea şi mi-am imaginat cum ar arăta şi ce extraordinară privelişte ar oferi.
Apoi, mi-am imaginat cum un asemenea loc ar fi amenajat, fără a se apela la arhitecţi pricepuţi, care ştiu să ţină cont de criteriile ecologice. Francezii din Cote D’Or, Burgundia, pentru a amenaja un parc de agrement, au făcut un concurs internaţional, ce a fost câştigat de un arhitect elveţian! La noi ar fi un exces, de betoane, parcări obţinute prin distrugerea sistematică a zonelor cu vegetaţie, iar ceea ce ar supravieţui va fi destinat construirii de vile supradimensionate, că de, de ce să nu am eu căsoi în zonă cu verdeaţă, vorba preotului…
Betoanele ar ucide încet-încet farmecul locului, apoi s-ar construi chioşcuri urâte, pe amplasamente obţinute de piloşi.
Mi-am continuat plimbarea. La un moment dat, deşi relativ departe de oraş, de o parte şi de alta a drumeagului am început să văd PET-urile, dozele goale de bere şi ambalajele de tot felul, de la cele de croissant, la cele de prezervative. Şi nu un pet sau o doză, ci mereu şi mereu altele, împrăştiate pe sute de metri, ce-i drept, nu chiar egal, ci în aglomerări – acolo unde priveliştea era mai frumoasă, acolo era mai multă mizerie.
Şi-atunci, m-am gândit: merită? Merită să spui cuiva că există locuri de care se poate bucura lumea, din moment ce o mare parte a acestei „lumi” este incapabilă să respecte reguli minimale impuse de secolul XXI şi de o ţară care se consideră civilizată? Merită să strici natura cu betoane, peisajul cu gunoaie şi foşnetul frunzelor cu urletul manelelor? Egoist, am gândit aşa – dacă cei puţini fac atât de mult rău, ce-ar face cei mulţi?
Şi mi-am dorit ca totul să rămână mai puţin „amenajat”.