Pare că pentru PSD-ALDE nu are nici o importanţă faptul că art. 49 din Constituţie conturează un drept fundamental cetăţenesc, respectiv dreptul copiilor şi al tinerilor la protecţie şi asistenţă. Nu contează, de asemenea, nici faptul că mamele, beneficiare ale indemnizaţiilor, nu au decis ele însele asupra cuantumului indemnizaţiei şi nu şi-au dispus singure plata în conturile individuale, ci autorităţile statului român sunt cele care au calculat nivelul indemnizaţiei şi au efectuat plăţile, potrivit legislaţiei în vigoare, la momentul respectiv.
Faţă de această situaţie gravă, luând în considerare şi faptul că indemnizaţia şi concediul pentru creşterea copilului reprezintă singura măsură de politică pronatalitate a statului român, în condiţiile în care mamele beneficiare nu au nici o vină pentru dimensionarea nivelului indemnizaţiei, suntem interesaţi în baza cărui principiu de drept, marca PSD, se îndreaptă Ministerul aşa zisei justiţii sociale, cu somaţii de plată către acestea?
De asemenea, dacă tot clamează justiţia socială, consider ca PSD trebuie să intervină urgent pentru a înlătura discriminările la care sunt supuse mamele beneficiare, în funcţie de sursa de venit – venituri din salarii, venituri din activităţi independente. Regret frecvenţa cu care trebuie să reamintim Guvernului că un stat de drept pretinde poziţionarea fiecărui act administrativ între limitele constituţionale ale egalităţii de drepturi în faţa legii!
Eleonora-Carmen Hărău,
senator PNL de Hunedoara
La fața locului s-au deplasat pompierii Detașamentului Deva, cu o autospecială de intervenție și…
Câtă nesimțire! Tupeul de neimaginat al unui purtător de lămpaş, obişnuit ani de zile cu…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…
Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…
Un sistem de stocare a energiei electrice în baterii va fi construit de o firmă…
Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…