De ce în România judecătorii se pensionează la 48 de ani. Cine au fost „băieții deștepți” care au dat legea și ce motive au avut

Inechitatea pensiilor, atât în ceea ce pri­vește vârsta la care unii dintre ro­mâni pot ieși din câmpul muncii, cât și valoarea acesteia, creează disensiuni și tensiuni în societate. „Eu muncesc de-mi sar capacele până la 65 de ani și alții nu numai că ies la pensie la 40 de ani, dar o fac și pe bani mulți” – aceasta este nemulțumirea majorității po­pula­ți­ei. Referirea principală se face la adresa magistraților, chiar dacă sunt și alte categorii care beneficiază de sta­tut special, scrie Adevărul.

Magistrații au statut special în România
Dar de ce pot ieși la pensie judecătorii și procurorii încă de la 48 de ani, adică după 25 de ani de muncă? Haideți să vedem cine a dispus acest lucru și care a fost motivația. Totul s-a întâmplat în 2017, pe vreme când Tudorel Toader con­ducea Ministerul Justiției, iar Liviu Dragnea era la șefia PSD-ului.
Vicepreședintele CSM, Claudiu Sandu, a vorbit la Euronews România, în cadrul emisiunii România lui Vitalie, despre momentul în care sistemul a luat-o razna și a permis acest lucru. „48 de ani este o vârstă minimă. În realitate, vârsta medie de pensionare în magistratură este undeva la 55 de ani. Noi avem o statistică și, între 2010 și 2025, vârsta medie de pensionare este de 55 de ani. Până în 2017, vârsta era de 58 de ani.

Asediul asupra justiției, în 2017
După modificările legislative din 2017, când a avut loc acel asediu asupra justiției din România, foarte mulți au ales să plece, pentru că cele mai nocive mo­dificări, atât în materie penală, cât și în materie de pensionare, au avut loc în acea perioadă. Din acel moment, mulți au ales să plece și datorită presiunii la care erau supuși public de către po­li­ti­cieni, de Inspecția Judiciară, iar din acel moment, a început să scadă vârsta de pensionare și acum a ajuns la 55 de ani”
De ce se pensionează magistrații atât de devreme? Pentru că legea le per­mite. În plus, pensionarea este și atrac­tivă: un magistrat cu un salariu de 3.000 de euro beneficiază de o pensie de 5.000 de euro. Asta pentru că procentul de 80% din salariu se aplică la brut și nu la net, cum este normal. Astfel, România mai bifează o premieră, pentru că ni­că­ieri în Europa nu există așa ceva.

Legea lui Eugen Nicolicea, Florin Iordache și Șerban Nicolae
Dar să vedem cum s-a ajuns la o ase­menea aberație și cine a girat-o. Ini­ția­tiva din 2017 a fost propusă de Eugen Nicolicea, Florin Iordache și Șerban Nicolae, membri ai PSD-ului condus de Liviu Dragnea, în mandatul de premier al Vioricăi Dăncilă. Scopul ascuns (sau pe față) al legii era acesta: odată cu pen­sio­narea judecătorilor care instrumentau anumite dosare, totul procesul se relua de la zero. Principalii beneficiari ai legii: nume grele din politică.

A dinamitat magistratura
Claudiu Sandu, vicepreședinte CSM, explică, pentru Euronews România: „Cum s-a ajuns? Foarte simplu. În 2017, când era ministru, domnul Tudorel Toa­der a operat o modificare care să în­cu­rajeze plecarea din profesie a magis­tra­ților. Nu am de gând să fac afirmații po­litice, deși la acel moment, a fost o lege care efectiv a dinamitat magistratura și mulți au ales să plece”.
Mulți magistrați intră în profesie la o vârstă relativ fragedă, după ce termină facultatea, urmează doi ani, apoi un an de stagiatură, după care, efectiv, intri în pâine. La 25-26 de ani, avem magistrați care instrumentează dosare. Când intri în magistratură, primul șoc pe care l-am avut toți este numărul enorm de dosare care îți sunt repartizate, e vorba de sute de dosare în prima zi. Cei care trec de acest prim șoc și reușesc să se mo­bi­lizeze constată că nu le ajunge timpul, cele 8 ore pe zi, cel puțin în instanțele mari. Și fie rămân peste program, pe timpul familiei lor, fie vin în weekend, astfel încât, după o perioadă, constați că ai un consum nervos foarte mare. Știu că vedem doar partea neagră, dar, pe lângă justiția penală, există în realitate undeva la 90% dintre dosare care nu au legătură cu justiția penală, sunt civile, co­merciale, de contencios adminis­tra­tiv, de dreptul muncii, etc. Toate acestea sunt lucrate de magistrați, iar consumul psihic este foarte mare, pentru că vo­lu­mul de muncă este foarte mare. Fiecare se străduiește să respecte termenele stabilite de lege, iar când nu reușește, rămâne peste program, lucrează în va­canța judecătorească. Eu evit să fac o comparație cu alte profesii. Nu știu exact care este încărcătura emoțională și psihică pe care o suportă medicii, pro­fesorii. Evident că este greu și ca pro­fesor, și ca medic – Claudiu Sandu, pen­tru Euronews România.

Legile, modificate în avantajul infractorilor
De atunci, lucrurile au mers din rău în mai rău, susține vicepreședintele CSM: ”Legile au fost modificate în avantajul infractorului, România a devenit un fel de paradis al infractorilor, în care, pentru orice chichiță, dosarul este restituit, pro­bele sunt anulate, infractorul e de­clarat nevinovat. Mie, personal, mi s-ar pune mari întrebări dacă să mai continui în această profesie. Satisfacția unui procuror care instrumentează un dosar de evaziune fiscală este aproape de zero în acest moment, pentru că nu mai se­sizează ANAF-ul – ei au grila lor de con­troale pe care trebuie să și-o rea­li­ze­ze pentru a da bine la organele lor de control, parchetele nu mai sunt sesizate – legea a fost în așa fel modificată încât ori­ce infractor care face evaziune fis­cală, odată ce este prins, plătește pre­ju­diciul și a scăpat. Noi, procurorii, de multe ori, nici nu aflăm de acea faptă. Pe mine, personal, nu mă mai atrage înspre profesia asta, pentru că nu văd o satisfacție”.

Pensionări pe bandă rulantă
Ce va urma după ce guvernul Bolojan va ridica brusc pragul de pensionare la 65 de ani pentru angajații din sistemul de justiție? Claudiu Sandu e sigur: „Fe­no­menul va fi următorul: cei care au con­diții de pensionare, se vor pensiona. Deja, în CSM, intră cereri de pensionare foarte multe. La procurori, din câte știu, sunt vreo 20 de cereri trimise. Noi am avut deja 12 cereri soluționate marțea asta, care este un record, pentru că, în ge­neral, pe secțiile săptămânale, aveam una-două cereri sau niciuna. Vârstele va­riază între 49 de ani și 57 sau 60. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Printr-o circă din ju­deţ e zarvă mare după ce nişte băieţi au co­mis-o din nou,…

11 ore ago

Bulina albă

Daniel Hălăstăuan, președintele Subfilialei de Cruce Roșie din Vulcan Pentru organizarea unui concert de colinde…

11 ore ago

Bulina neagră

Mihai H., adolescent din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie…

11 ore ago

Peste 200 de kilograme de articole pirotehnice interzise, confiscate de poliţişti

Peste 200 de kilograme de articole pirotehnice interzise au fost con­fis­cate, până în prezent, de…

11 ore ago

Supraveghere video în punctele cu probleme în colectarea gunoiului; amenzile ajung la 30.000 de lei

Primăria municipiului Hunedoara a instalat camere video de supraveghere în punctele de colectare a gunoiului…

11 ore ago