Categories: Comunitate

De ce este necăjit primarul din Lelese

Magdalena Şerban

Cârpeli, adrese peste adrese înaintate de administraţia locală din Lelese mai marilor de la judeţ şi promisiuni rămase în coadă de peşte. Cam aşa s-a întâmplat până acum în ce priveşte reabilitarea drumului judeţean DJ 687 F care deserveşte satele Lelese, Cerişor şi Sohodol.

Duşi cu vorba, de patru ani
„A mai fost cârpit pe ici pe colo, cât să se astupe gropile foarte adânci, dar nu s-a făcut nici o investiţie majoră. Am tot făcut adrese către Consiliul Judeţean, dar de patru ani ni se spune mai mereu că ni se va lua în considerare doleanţa şi se va rezolva în cel mai scurt timp. Drumul are o lungime de 12 kilometri pe raza noastră administrativ-teritorială, din care 5,5 sunt neasfaltaţi. Vine multă lume la noi, datorită tradiţiilor şi evenimentelor pe care le ducem mai departe. Mai mult, am încercat să convingem cât mai multe persoane să-şi construiască sau să-şi cumpere nişte căsuţe de vacanţă, dar s-au săturat să-şi strice maşinile pe drumul cu pricina. Sunt necăjit, trebuie să recunosc. E păcat, deoarece drumurile comunale le-am cam aranjat pe toate, apelând la fondurile europene, dar taman cel judeţean e praf. În zonă vin mulţi din Timişoara, Bucureşti, Cluj, dar pleacă cu un gust amar. Am promovat ţinutul Pădurenilor cum am putut, însă degeaba”, declară Ciprian Achim (foto), primarul comunei Lelese.

Transport în regie proprie
Tot din cauza situaţiei amintite, nici operatorii de transport în comun nu au rezistat prea mult. Rupându-şi maşinile în craterele din asfalt, au renunţat, rând pe rând, la traseu. Aşa că din 2009, primăria din Lelese a pus piciorul în prag, existând localnici care fac naveta la Hunedoara, pentru a-şi asigura pâinea zilnică. „Avem două microbuze care în zilele le luni, joi şi vineri asigură transportul la Hunedoara. Primăria a făcut un SRL, fiind operator judeţean autorizat, deci cu acte în regulă. A fost soluţia de compromis, ca să ajutăm populaţia navetistă sau pe cei care se deplasează la oraş, ocazional, pentru cele necesare”, a mai arătat Ciprian Achim.
Contactat telefonic, preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, a precizat că situaţia este cunoscută, DJ 687 F fiind inclus în programul judeţean de întreţinere şi urmând să-i vină rândul în procesul de reabilitare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Telefoanele care schimbă ritmul zilelor aglomerate

În lumea telefoanelor premium, diferența nu mai stă doar în specificații. Stă în felul în…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doamna care este... Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că o cucoană, în trecut…

10 ore ago

Bulina albă

Cătălin Valea, sportiv din Petroșani Pentru organizarea unei noi ediții a competiției de ciclism motan…

10 ore ago

Bulina neagră

Veniamin F. , din Vulcan Pentru că nu a respectat obligațiile instanței, fiind condamnat cu…

10 ore ago

Practica viitorului se face la liceul agricol din Geoagiu

Magdalena Șerban Practică spre viitor este un proiect dedicat modernizării educației (în special în domeniul…

10 ore ago

Bani europeni pentru precizie și acuratețe la Spitalul Județean de Urgență Deva

Magdalena Șerban Modernizarea Laboratorului de Ana­tomie Patologică a Spitalului Județean de Urgență Deva, prin completarea…

10 ore ago