Categories: Actualitate

De ce a venit ministrul Turismului în județ

Ne-am obișnuit ca vizitele unor miniștri să rămână fără nici un re­zul­tat. Vineri, a fost rândul ministrului Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu (foto), să „ate­ri­zeze” la Deva și „să ia pulsul turis­mu­lui” din județ. Vă dați seama, dacă fie­care șef de minister vine să ia pulsul în teritoriu, atunci e rău, rău. Asta în­seamnă că angajații ministe­rului, care nu se schimbă ca șefii, habar nu au de situația locală. Dar, să vedem dacă după această vizită, ministrul Cadariu și face ceva pentru turismul hunedorean.

Nemulțumit că angajații nu au voucherele de vacanță
Cadariu a făcut vineri un apel către instituţiile din România să emită car­durile pentru tichetele de vacanţă, să le alimenteze şi să le distribuie salaria­ţilor, acesta arătând că, până în pre­zent, doar 180 din cele 300 de milioa­ne de euro au ajuns în conturile anga­jaţilor.
„În momentul de faţă, din cele apro­ximativ 300 de milioane de euro care ar trebui să ajungă la salariaţi şi ulterior în conturile celor care activează în d­o­meniul turismului, în momentul de faţă cam 180 de milioane dintre aceste sume au ajuns în conturile salariaţilor. Mai sunt, totuşi, 120 de milioane de euro şi eu fac apel de fiecare dată la instituţiile din România care încă nu au comandat, nu au emis acele carduri pen­tru vacanţă să o facă, să le dis­tribuie la salariaţi şi să le alimenteze cu sumele din buget”, a declarat Cadariu, la Deva. Deci, cam asta înțelege el des­pre turism, tichetele de vacanță.
Tichetele de vacanţă pentru sala­riaţii bugetari au început să fie emise în luna martie. Pot emite tichete de vacanţă, care nu sunt limitate la suma de 1.450 de lei, putând ajunge până la 6 salarii minime pe economie, şi ope­ratorii economici din privat.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turis­mului s-a aflat vineri la Deva, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, precum şi cu operatori economici din turism şi an­tre­prenoriat care îşi desfăşoară acti­vi­ta­tea în judeţul Hunedoara. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

o zi ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

o zi ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

2 zile ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

3 zile ago