Categories: ActualitateFlash

De când cu gerul, adăpostul de noapte este folosit la capacitate

Oana Mihnea

Având în vedere temperaturile scăzute care s-au înregistrat în ultima perioadă, tot mai mulţi oameni fără locuinţă din municipiul Deva îşi petrec nopţile la adăpostul de noapte din oraş.
Imediat după Crăciun, când au început ninsorile şi gerul şi-a făcut simţită prezenţa, la adăpost sunt mai multe persoane ca de obicei. Dacă în mod obişnuit, nu erau mai mult de 10 oameni ai străzii în adăpost în cursul unei nopţi, acum, sunt în jur de 22. Aceştia, fie merg din proprie iniţiativă, fie sunt aduşi de către agenţii de la Poliţia Locală, care îi găsesc pe stradă sau în gară. Pe perioada anotimpului rece, adăpostul de noapte este deschis începând cu ora 17.00 şi se încheie la ora 8.00, în dimineaţa zilei următoare. Celor cazaţi aici li se oferă hrană caldă, posibilitatea de a face duş, dar şi un televizor.
„Capacitatea de cazare este de 30 de locuri şi avem paznic, administrator, dar şi asistenţi sociali pentru consiliere. Cei care nu au cărţi de identitate sunt identificaţi şi îi ajutăm să obţină o carte provizorie. Nu am avut probleme majore cu ei, doar într-o zi a venit o persoană în stare de ebrietate, căreia i s-a făcut rău şi a fost dusă la spital. De obicei, respectă regulamentul de ordine interioară, care li se prezintă la intrarea în adăpost”, a precizat Elena Ivan, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva.
Adăpostul de noapte este situat pe str. Nicolae Grigorescu, nr. 8. A fost construit cu fonduri de la Uniunea Europeană, a început să funcţioneze din luna februarie a anului trecut şi se află în administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

17 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

17 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

17 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

17 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

17 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

18 ore ago