Sorina Popa
Ieri, viceprimarul municipiului Deva, Răzvan Mareş (foto), a verificat parcarea din faţa clădirii IPH. Astăzi, aceasta va fi funcţională, după ce a fost reproiectată, astfel ca numărul locurilor de parcare să crească.
În urmă cu 10 ani, parcarea a fost făcută prost, locul nefiind folosit la maximum, de unde şi nemulţumirea şoferilor. După mai multe reclamaţii la adresa investiţiei cu pricina, s-a ajuns la concluzia că ea trebuie refăcută. Potrivit viceprimarului Răzvan Mareş, de la 12 locuri de parcare, după ce aceasta a fost remodelată, s-a ajuns la 21 de locuri. Realizarea parcării a costat municipalitatea 210.000 lei. Lucrările au durat două luni şi au fost executate de firma Telecerna.
Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o…
Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…
Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…
V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…
Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…
Judecătoria Brad a respins plângerea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…