Datornici de milioane la Apa Prod

Natalia Bumbac

Datoriile consumatorilor din partea de nord a judeţului la operatorul de apă şi canal depăşesc în acest monent câteva milioane de lei. Datorii care provin atât de la agenţi economici, asociaţii de proprietari, cât şi de la instituţii publice, firme sau companii de stat. Astfel, doar la nivelul municipiului Deva, suma pe care consumatorii o datorează către SC Apa Prod SA depăşeşte patru milioane de lei, o situaţie similară regăsindu-se şi în municipiul Hunedoara.

Asociaţiile de proprietari, pe primul loc
Din datele societăţii de apă şi canal, la nivelul reşedinţei de judeţ, cea mai mare sumă restantă este a asociaţiilor de proprietari, aproape 1,5 milioane de lei. Pe locul doi se situează firmele, care au înregistrat debite către operatorul de apă de peste 1,3 milioane de lei. Aici este inclusă şi suma datorată de către Termocentrala Mintia, de aproximativ 456.939 de lei. Şi la nivelul municipiului Hunedoara, consumatorii figurează cu o datorie de peste 4,5 milioane de lei. Cea mai mare parte a acesteia aparţine asociaţiilor de proprietari, de aproximativ 3,2 milioane de lei, iar din partea celor care locuiesc în apartamente contorizate sau case private, restanţele se ridică la aproape 700.000 de lei. Brădenii au debite la operatorul respectiv de 770.000 de lei. Dintre oraşele racordate la sistemul de apă şi canalizare al SC Apa Prod SA Deva, Călanul înregistrează cele mai mari datorii, în valoare de peste 800.000 de lei, trei sferturi din sumă fiind de la asociaţiile de proprietari. Acesta este urmat de consumatorii din Simeria, cu peste 518.000 de lei şi Haţeg cu 142.000 de lei.

Recuperări conform contractului
Pentru a recupera banii, societatea de apă şi canalizare are la îndemână mai multe instrumente legale. Potrivit SC Apa Prod SA Deva, procedura de recuperare a creanţelor începe imediat după scadenţă, moment când debitorul trebuie să achite suma datorată companiei, conform clauzelor contractuale. „Dacă în termen de 45 de zile de la data emiterii facturii, utilizatorul nu achită contravaloarea serviciilor prestate, acestuia i se emite o somaţie prin care trebuie să îşi achite debitul în termenul de cinci zile. Dacă nu se achită, utilizatorului i se sistează furnizarea serviciilor, ulterior acesta fiind acţionat în instanţă pentru recuperarea datoriilor de către companie. Există şi posibilitatea eşalonării debitului, dar cu condiţia achitării a cel puţin 30 la sută din totalul restanţelor”, arată reprezentanţii societăţii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

PERMISE DE CONDUCERE, CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE REȚINUTE ȘI DOSARE PENALE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile din județ, în perioada 27-29 martie, au reținut…

o oră ago

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

o zi ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

3 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

3 zile ago