Actualitate

Datoriile firmelor către stat cresc văzând cu ochii

02 bani

Nicolle Ebner

 În judeţul Hunedoara, lucrurile merg din ce în ce mai rău din punct de vedere economic. Pentru că nu au bani, datoriile agenţilor economici din judeţul Hunedoara către bugetul general al statului au crescut, în primele şapte luni ale anului, cu aproape 18 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Somaţii, popriri pe conturi, executări silite
Volumul datoriilor acumulate în perioada ianuarie-iulie a anului 2009 se ridică la suma de 37,53 milioane de lei, dintre care, peste 26 de milioane lei sunt numai către bugetul de stat. O cotă importantă de 14,7 milioane lei o reprezintă datoriile către bugetul asigurărilor sociale, iar 5,7 milioane lei din totalul datoriilor sunt către Fondul Naţional Unic de Sănătate. Singurul buget care a înregistrat datorii cu mult mai mici decât restul domeniilor este cel al asigurărilor sociale pentru şomaj, unde creanţele se ridică la 0,31 milioane lei. Conform procedurilor aferente recuperării datoriilor, Fiscul din judeţul Hunedoara a trimis somaţii pentru achitarea creanţelor în valoare de 37,53 milioane lei, a aplicat popriri pe conturi, dar şi popriri la terţi. De asemenea, s-au aplicat sechestre pe bunuri mobile şi imobile, iar 88 de societăţi urmează să fie executate silit.
Potrivit datelor statistice, în evidenţele DGFP HD există 2.047 de firme din judeţul Hunedoara declarate inactive, 785 de societăţi au intrat în insolvenţă, iar alte 354 au fost radiate de către Registrul Comerţului, încă din primul trimestru al acestui an.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura